13 definiții pentru euhemerism evemerism evhemerism evhemerism

euhemerism sn [At: LM / V: (înv) evh~, eve~ / P: e-u-he~ / E: fr évhémérisme] Doctrina lui Euhemeros (sec. IV-III î.e.n.), după care zeii nu sunt decât oameni de seamă divinizați.

EUHEMERÍSM s. n. Doctrina lui Euhemeros (sec. IV-III î. H.), potrivit căreia zeii nu sunt decât oameni de seamă divinizați. [Pr.: e-u-.Var.: evhemerísm s. n.] – Din fr. évhémérisme.

EUHEMERÍSM s. n. Doctrina lui Euhemeros (sec. IV-III î.e.n.), potrivit căreia zeii nu sunt decât oameni de seamă divinizați. [Pr.: e-u-.Var.: evhemerísm s. n.] – Din fr. évhémérisme.

euhemerísm s. n. (sil. e-u-)

EUHEMERÍSM s. n. doctrina lui Euhemeros, potrivit căreia divinitățile nu sunt decât o creație a spiritului uman, oameni divinizați. (< fr. évhémérisme)

evhemerism sn vz euhemerism

EVHEMERÍSM s. n. v. euhemerism.

EVHEMERÍSM s. n. v. euhemerism.

EVHEMERÍSM s.n. (Lit.) Doctrină potrivit căreia personajele mitologice ar fi oameni divinizați fie de frica, fie de admirația popoarelor. [< fr. évhémérisme, cf. Evhemer – filozof grec din antichitate].

*evemerízm n. Doctrina luĭ Evemer, filosof Grec (sec. IV în ainte de Hristos), după care zeiĭ mitologiiĭ ar fi oamenĭ divinizațĭ.

Intrare: euhemerism
euhemerism substantiv neutru
  • silabisire: e-u-
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular euhemerism euhemerismul
plural
genitiv-dativ singular euhemerism euhemerismului
plural
vocativ singular
plural
evhemerism substantiv neutru
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular evhemerism evhemerismul
plural
genitiv-dativ singular evhemerism evhemerismului
plural
vocativ singular
plural
evemerism substantiv neutru
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular evemerism evemerismul
plural
genitiv-dativ singular evemerism evemerismului
plural
vocativ singular
plural
evhemerism
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.