2 intrări

9 definiții

ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. I î. H. în unele regiuni ale Peninsulei Italice și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I î. H., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. ♦ (Substantivat, f.) Limba etruscă. – Din fr. étrusque.

ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de origine necunoscută, care trăia în mileniul I a. Cr. În regiunea de azi a Toscanei și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I a. Cr., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. – Din fr. étrusque.

etrúsc (e-trusc) adj. m., s. m., pl. etrúsci; adj. f., s. f. etrúscă, pl. etrúsce

etrúsc s. m., adj. m. (sil. -trusc), pl. etrúsci; f. sg. etrúscă, g.-d. art. etrúscei, pl. etrúsce

ETRÚSC, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Etruria. (s. f.) limbă neindo-europeană vorbită de etrusci. (< fr. étrusque, lat. etruscus)

*etrúsc, -ă adj. Din Etruria: vase etrusce.

*etrúscă (limbă) (e-trus-) s. f., g.-d. art. etrúscei


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ETRÚSC, -Ă (‹ fr., lat.) s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Denumire dată de latini populației care trăia în milen. 1 î. Hr. în unele regiuni ale Pen. Italice (Etruria, Campania, Câmpia Padului) și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei (sec. 6-5 î. Hr.), a fost complet romanizată până în sec. 1 î. Hr. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), privitor la etrusci. ◊ Arta e. = creația artistică a etruscilor (sec. 7-1 î. Hr.). Deși influențată de arta greacă, a păstrat un caracter original, cu tradiții preistorice și orientale. Se leagă îndeosebi de cultul morților; necropolele de la Cerveteri, Tarquinia etc. reprezintă vestigiile cele mai importante ale a.e.. Mormintele reproduc interioarele locuințelor, fiind decorate cu picturi murale în culori vii. Din domeniul sculpturii s-au păstrat figurine antropomorfe, urne funerare, sarcofage și importante sculpturi în bronz („Apolo din Veii”, „Lupoaica”). Importante sunt orfevrăria și ceramica „bucchero” (neagră cu decor incizat sau în relief). S-au păstrat și urmele construcțiilor civile și religioase. Cultura e. a fost înglobată în cultura Romei antice.

ETRÚSCĂ s. f. (< fr. étrusque): limbă italică vorbită de etrusci, populație preindo-europeană, de origine necunoscută, care trăia în mileniul I î.e.n. în regiunea Toscanei din Italia și care se bucura de un prestigiu politic și cultural deosebit. După ce a exercitat o puternică influență asupra Romei, până în secolul I î.e.n., a fost complet romanizată. Ea are o importanță deosebită pentru istoria limbii latine și a limbilor romanice, pentru împrumuturile făcute de latină din etruscă (puține), pentru caracterul ei de filieră a împrumuturilor latine din greacă și pentru presupusul caracter de substrat al spirantizării consoanelor surde intervocalice în dialectul toscan, teorie azi abandonată. Face parte din grupul italic (alături de latină, faliscă, venetă, oscă și umbriană – v.).

Intrare: etrusc (adj.)
etrusc adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular etrusc etruscul etruscă etrusca
plural etrusci etruscii etrusce etruscele
genitiv-dativ singular etrusc etruscului etrusce etruscei
plural etrusci etruscilor etrusce etruscelor
vocativ singular
plural
Intrare: etrusc (s.m.)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular etrusc etruscul
plural etrusci etruscii
genitiv-dativ singular etrusc etruscului
plural etrusci etruscilor
vocativ singular
plural