7 definiții pentru etrusc (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană aparținând unei populații care a trăit în milen. I î. H. în unele regiuni ale Peninsulei Italice și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I î. H., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. ♦ (Substantivat, f.) Limba etruscă. – Din fr. étrusque.

etrusc, ~ă [At: ARISTIA, PLUT. XXIII/3 / Pl: ~sci, ~sce, (nob) ~ușci, ~ușce / E: fr étrusque, it etrusco] 1 smp Populație care trăia în mileniul 1 î. Hr. în Etruria, regiune din nord-vestul Italiei, complet romanizată până în sec. 1 î. Hr. Si: (rar) tusci, (îvr) etruri. 2-3 a Care aparține Etruriei sau etruscilor (1). 4-5 a Referitor la Etruria sau etrusci. 6 a Originar din Etruria. 7-8 a Caracteristic Etruriei sau etruscilor. 9 sf Limbă vorbită de etrusci.

ETRÚSC, -Ă, etrusci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de origine necunoscută, care trăia în mileniul I a. Cr. În regiunea de azi a Toscanei și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în sec. I a. Cr., a fost complet romanizată; (și la sg.) persoană din această populație. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), care aparține etruscilor. – Din fr. étrusque.

ETRÚSC, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Etruria. (s. f.) limbă neindo-europeană vorbită de etrusci. (< fr. étrusque, lat. etruscus)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

etrúsc (e-trusc) adj. m., s. m., pl. etrúsci; adj. f., s. f. etrúscă, pl. etrúsce

etrúsc s. m., adj. m. (sil. -trusc), pl. etrúsci; f. sg. etrúscă, g.-d. art. etrúscei, pl. etrúsce


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ETRÚSC, -Ă (< fr., lat.) s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Denumire dată de latini populației care trăia în milen. 1 î. Hr. în unele regiuni ale Pen. Italice (Etruria, Campania, Câmpia Padului) și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei (sec. 6-5 î. Hr.), a fost complet romanizată până în sec. 1 î. Hr. 2. Adj. Care se referă la etrusci (1), privitor la etrusci. ◊ Arta e. = creația artistică a etruscilor (sec. 7-1 î. Hr.). Deși influențată de arta greacă, a păstrat un caracter original, cu tradiții preistorice și orientale. Se leagă îndeosebi de cultul morților; necropolele de la Cerveteri, Tarquinia etc. reprezintă vestigiile cele mai importante ale a.e.. Mormintele reproduc interioarele locuințelor, fiind decorate cu picturi murale în culori vii. Din domeniul sculpturii s-au păstrat figurine antropomorfe, urne funerare, sarcofage și importante sculpturi în bronz („Apolo din Veii”, „Lupoaica”). Importante sunt orfevrăria și ceramica „bucchero” (neagră cu decor incizat sau în relief). S-au păstrat și urmele construcțiilor civile și religioase. Cultura e. a fost înglobată în cultura Romei antice.

Intrare: etrusc (s.m.)
etrusc2 (s.m.) substantiv masculin
  • silabație: e-trusc info
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • etrusc
  • etruscul
  • etruscu‑
plural
  • etrusci
  • etruscii
genitiv-dativ singular
  • etrusc
  • etruscului
plural
  • etrusci
  • etruscilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

etrusc, -ă (persoană) etruscă

  • 1. (la) plural Persoană aparținând unei populații care a trăit în mileniul I înainte de Hristos în unele regiuni ale Peninsulei Italice și care, după ce a exercitat o puternică influență asupra Romei până în secolul I înainte de Hristos, a fost complet romanizată.
    surse: DEX '09 MDN '00
    • 1.1. (la) singular Persoană care făcea parte din această populație.
      surse: DEX '09 MDN '00

etimologie: