ETOLOGIE s. f. 1. Disciplină care are ca obiect studiul moravurilor, al obiceiurilor popoarelor. 2. Ramură a biologiei moderne care studiază comportamentul, modul de viață al animalelor și plantelor din punctul de vedere al dinamicii lor, urmărind interacțiunile dintre indivizi în cadrul aceleiași specii sau populații. – Din fr. éthologie.

etologie sf [At: BARCIANU / Pl: ? / E: fr éthologie] 1 (Iuz) Mimică. 2 Disciplină care studiază tradițiile și obiceiurile unui popor. 3 Descriere a tradițiilor și obiceiurilor unui popor. 4 Ramură a zoologiei care studiază comportamentul și modul de viață al animalelor.

ETOLOGIE s. f. 1. Disciplină care are ca obiect studiul moravurilor, al obiceiurilor popoarelor. 2. Ramură a biologiei moderne care studiază comportamentul, modul de viață al animalelor și plantelor. – Din fr. éthologie.

ETOLOGIE s.f. 1. Disciplină care are ca obiect studiul moravurilor, al obiceiurilor popoarelor. 2. Ramură a biologiei moderne care studiază comportamentul, modul de viață al animalelor și plantelor (hrănire, reproducere etc.). [Gen. -iei. / < fr. éthologie, cf. gr. ethos – morav, logos – studiu].

ETOLOGIE s. f. 1. disciplină având ca obiect studiul moravurilor popoarelor. 2. știință care studiază comportamentul, modul de viață al animalelor și plantelor. 3. știința legilor care determină formarea caracterelor. (< fr. éthologie)

etologie s. f. ◊ „Etologia, știința comportării animalelor. Un șir de studii recente aduc în atenție o ramură nouă a științelor naturii, etologia – studiul comportării animalelor. Potrivit teoriilor etologice, care se revendică de la darwinism, orice «societate» animalieră prezintă o anumită structură ierarhică [...]” Sc. 17 VIII 79 p. 5 (din fr. éthologie; DEX, DN3)

ETOLOGIE f. 1) Știință care se ocupă cu studiul moravurilor. 2) Ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul comportării animalelor. /<fr. éthologie

*etografíe saŭ etologíe f. (vgr. êthos, obiceĭ, modă, și grafie saŭ logie). Știința obiceĭurilor unuĭ popor.

etologie (studiul comportamentului speciilor) s. f., art. etologia, g.-d. etologii, art. etologiei

etologie (studiul moravurilor, ramură a biologiei) s. f., art. etologia, g.-d. etologii, art. etologiei

etologie s. f., art. etologia, g.-d. etologii, art. etologiei

ETO- „morav, obicei, comportament”. ◊ gr. ethos „obicei, caracter” > fr. étho-, germ. id., engl. id., it. eto- > rom. eto-. □ ~crație (v. -crație), s. f., guvernămînt fondat numai pe principiile moralei; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere sistematică a obiceiurilor, practicilor și uzanțelor etnice; ~gramă (v. -gramă), s. f., înregistrare a comportamentului animalelor; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în etologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Disciplină avînd ca obiect studiul moravurilor popoarelor. 2. Știință care studiază evoluția comportamentului și modul de viață al plantelor și animalelor. 3. Știința legilor care determină formarea caracterelor; ~mer (v. -mer), s. n., organism vegetal cu un număr normal de cromozomi; ~pedie (v. -pedie), s. f., ramură a defectologiei care studiază deficiențele de conduită; ~pee (v. -pee), s. f., 1. Figură de stil care constă în personificarea unor lucruri. 2. Figură de compoziție constînd în zugrăvirea caracterului sau a structurii psihice a unui personaj prin scrisori ori printr-o cuvîntare.

ETOLOGÍE (< fr. {i}; {s} gr. ethos „obicei” + logos „studiu”) s. f. Știință care studiază comportamentul speciilor animale din punctul de vedere al dinamicii lor biologice, urmărind interacțiunile dintre indivizi în cadrul aceleiași specii sau populații. După 1970, D. Morris, D. S. Lehrmand ș.a. au introdus analiza comportamentului componenta genetică, experiența proprie a individului în în ontogenie, relațiile om-animal în mediul de viață.