etnomuzicologie sf [At: DEX-S / E: eg ethnomusicology, fr ethnomusicologie] Ramură a muzicologiei care studiază culturile muzicale ale popoarelor sau culturile muzicale de tip arhaic.

ETNOMUZICOLOGIE s. f. ramură a muzicologiei care studiază muzica diferitelor popoare; folcloristică muzicală. (< fr. ethnomusicologie)

etnomuzicologie s. f. (muz.) Cercetarea tradiției muzicale a diverselor popoare ◊ „În 1970 este numit profesor la Conservatorul «Ciprian Porumbescu» din București și director al Laboratorului de etnomuzicologie, care a luat ființă odată cu instalarea sa aici.” Săpt. 28 IV 78 p. 7. ◊ „Sunt prezentate aici, într-o tematică largă, probleme și cercetări de etnomuzicologie [...] De asemenea, volumul marchează și constituirea Asociației etnomuzicologilor someșeni [...]” R.l. 15 II 83 p. 2; v. și 27 V 81 p. 2; v. și devoțional (din it. etnomusicologia; cf. fr. ethnomusicologie, engl. ethnomusicology; PR 1955, BD 1967; Th. Hristea în R.lit. 11 XI 76 p. 9; D.Muz., DE; DEX-S)

etnomuzicologie s. f., g.-d. art. etnomuzicologiei

etnomuzicologie, ramură a muzicologiei* care se ocupă de culturile muzicale ale tuturor popoarelor. Termenul a pătruns treptat în literatura de specialitate, începând cu 1953; în 1954, după primul Congres internațional de la Wégimont (Belgia) se înființează „Cercul internațional de e.”. Domeniul de cercetare al e. nu este încă unanim admis, unii cercetători circumscriindu-l exclusiv la popoarele „care trăiesc departe de tradiția culturală și de influența occid. ” (Marius Schneider), la „culturile muzicale originale de tip arhaic” (Claudie Marcel-Dubois) etc. E. a înlocuit alți termeni, a căror problematică este comună: folcloristica, demologia, etnografia muzicală, muzicologia comparată. E. a luat un mare avânt după nașterea Școlii de muzicologie comparată (germ. Vergleichende Musikwissenschaft) de la Berlin, ai cărei specialiști se grupează în jurul lui Carl Stumpf, von Hornbostel și Curt Sachs, puternic influențată la rândul ei de Școala vieneză de etnologie. Problematica specifică a e. este extrem de largă: originea muzicii, trăsăturile proprii, intonaționale (3) și cristalizate în sisteme (II, 6) ritmice, arhitectonice, legile de creație și de evoluție, funcționalitatea*, originea polifoniei*, tendința spre sistem. Cu toate că exponenții școlii berlineze studiau cu prioritate muzica „primitivă” și pe cea savantă extraeurop., cercetările ulterioare au arătat că „nu există nici o diferență înnăscută între muzica primitivă a celorlalte continente și, la grade variate de dezvoltare, cea din satele europ.: aceeași legătură cu viața, preponderența tradiției, modalitatea de transmitere orală, predominarea colectivității”. O serie de probleme au fost clarificate de e. ca: evoluția „marilor culturi extraeurop.” (Curt Sachs), legătura culturii antice gr. cu cea chineză, ambele avându-și centrul în interiorul Asiei, cunoașterea muzicii savante exotice și importanța acesteia pentru compozitorii europ., geneza și evoluția scărilor sonore etc. Dacă „muzicologia comparată” avea în vedere, cu prioritate, geneza și locul de naștere al artei muzicale, în ultimele decenii începe să se constituie, pe baza documentelor muzicii scrise și a tradițiilor orale, o nouă disciplină: „protoistoria” (Frühgeschichte), intuită, încă din 1936, de Curt Sachs (Prolégomenes à une préhistoire musicale de l’Europe).

ETNO- „popor, comunitate etnică, rasă”. ◊ gr. ethnos „popor, națiune” > fr. ethno-, germ. id., engl. id., it. etno- > rom. etno-. □ ~astronomie (v. astro-, v. -nomie), s. f., disciplină care studiază motivele și riturile tradiționale cu caracter astronomic aparținînd unei comunități etnice; ~axiologie (v. axio-₁, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază geneza, structura și funcția valorilor culturale dintr-o comunitate etnică; ~biografie (v. bio-, v. -grafie), s. f., autobiografie a unui popor; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., știință care tratează despre raporturile dintre om și mediul ambiant; ~cid (v. -cid), s. n., 1. Ucidere în masă a unei comunități etnice. 2. Modificare forțată și programată a structurii biosociale sau culturale a unei unități etnice; ~coregrafie (v. core/o-₁, v. -grafie), s. f., disciplină care studiază activitatea ludică (jocul și dansul) a unei comunități etnice; ~crație (v. -crație), s. f., conducere a unei comunități etnice de către proprii ei reprezentanți; ~cultură (v. -cultură), s. f., cultură proprie unei comunități etnice; ~demografie (v. demo-, v. -grafie), s. f., demografie a unităților și a grupurilor etnice; ~ergonomie (v. ergo-, v. -nomie), s. f., ergonomie*; ~filie (v. -filie₁), s. f., afecțiune deosebită pentru tot ceea ce privește viața unei comunități etnice; ~filozofie (v. filo-₃, v. -zofie), s. f., totalitatea conceptelor filozofice ale unei grupări etnice; ~fobie (v. -fobie), s. f., repulsie patologică față de tot ceea ce aparține unei comunități etnice; ~genealogie (v. genea-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază geneza popoarelor și legăturile lor etnice; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare a unui popor ca unitate social-istorică; ~genie (v. -genie₁), s. f., ramură a antropologiei care studiază originea și filiația raselor și a popoarelor; ~geografie (v. geo-, v. -grafie), s. f., disciplină care studiază influența reciprocă dintre mediul geografic și comunitatea etnică; ~geologie (v. geo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază stratigrafia civilizației și culturii unei comunități etnice; ~gonie (v. -gonie), s. f., concept care cuprinde geneza, evoluția și dispariția unui popor din perspectiva mitologiei; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în etnografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină care studiază felul de trai, viața materială și spirituală a unui popor; ~gramă (v. -gramă), s. f., reprezentare grafică a unor fenomene etnografice; ~iatrie (v. -iatrie), s. f., disciplină care tratează despre datinile, obiceiurile și practicile medicale ale unei comunități etnice; ~id (v. -id), s. m., element constitutiv al unei unități etnice, care nu posedă autonomie; ~lit (v. -lit₂), s. m., element constitutiv al unui fenomen de civilizație sau de cultură, extras prin etnoliză; ~liză (v. -liză), s. f., analiza calitativă a unui fenomen, fapt de civilizație sau de cultură; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în etnologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., știință care studiază liniile directoare ale structurii și evoluției popoarelor; ~metodologie (v. metodo-, v. -logie₁), s. f., metodologie de tip epistemologic a cercetării etnologice; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care se ocupă de măsurarea elementelor, relațiilor, proceselor etnoculturale și etnocivilizatoare, proprii unei unități etnice; ~muzicolog (v. muzico-, v. -log), s. m. și f., specialist în etnomuzicologie; ~muzicologie (v. muzico-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază activitatea muzicală a unei comunități etnice; ~pedagogie (v. ped/o-₁, v. -agogie), s. f., știință a educației permanente a maselor de adulți; ~psihologie (v. psiho-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază viața unui popor și producțiile sale după însușirile lui psihologice caracteristice; ~sociologie (v. socio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care interpretează fenomenele sociale cu ajutorul datelor etnologiei; ~tanatologie (v. tanato-, v. -logie₁), s. f., disciplină etnologică avînd ca obiect de studiu riturile de înmormîntare ale unei grupări etnice; ~tip (v. -tip), s. n., formațiune biopsihică specifică unui grup etnic, înainte și după procesul de educație complexă; ~zoologie (v. zoo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază relațiile reciproce dintre comunitatea etnică și mediul zoologic înconjurător.