2 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din orice domeniu al gândirii și activității practice. 2. S. f. Ansamblu de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor; morală. 3. Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus.

ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor și condiției umane din perspectiva principiilor morale și cu rolul lor în viața socială; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare; morală. 2. Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus.

ÉTIC, -Ă, etici, -e, adj. Referitor la etică, de etică, bazat pe etică, conform cu etica, moral. Unitatea și întrepătrunderea acestui proces dialectic de cunoaștere cu rolul etic al actorului... condiționează partinitatea creației actorului. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 9/5. Vom mai spune cîteva cuvinte in privința tendinței sociale și etice a pesimismului lui Eminescu. GHEREA, ST. CR. I 127.

ÉTICĂ s. f. Știință care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare istorică, cu conținutul lor de clasă și cu rolul lor în viața socială; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei anumite clase sau societăți; morală. Etica este una dintre formele conștiinței sociale.Etica comunistă întemeiază îndatorirea morală a omului pornind de la interesele tuturor oamenilor muncii. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 92, 9/1.

étic adj. m., pl. étici; f. étică, pl. étice

étică s. f., g.-d. art. éticii

étic adj. m., pl. étici; f. sg. étică, pl. étice

étică s. f., g.-d. art. éticii

ÉTIC adj. v. moral. (O comportare ~.)

ÉTICĂ s. 1. v. morală. 2. etică profesională v. deontologie.

ÉTIC, -Ă adj. De etică; moral. [Cf. fr. éthique, lat. ethicus, gr. ethikos – moral].

ÉTICĂ s.f. 1. Disciplină filozofică care studiază principiile morale, originea, dezvoltarea și conținutul lor. 2. Morală. [Gen. -cii. / cf. fr. éthique, lat. ethica].

ÉTIC, -Ă I. adj. referitor la etică; moral. II. s. f. 1. disciplină filozofică, studiul aspectelor teoretice și practice ale moralei; teoria filozofică a moralei. 2. ansamblul normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei anumite clase sau societăți. (< fr. éthique, lat. ethicus, gr. ethikos)

ÉTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de etică; propriu eticii; moral. Principii ~ce. /<lat. ethicus

ÉTICĂ f. Totalitate a normelor de conduită morală. [G.-D. eticii] /<lat. ethica

*étic, -ă adj. (vgr. ethikós, d. éthos, obiceĭ, modă. V. hristo-itie). Relativ la morală: știință etică. S. f. Morală, știința moraleĭ: etica luĭ Spinoza.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ÉTIC adj. moral. (O comportare ~.)

ÉTICĂ s. morală. (~ unei societăți date.)

Intrare: etic
etic
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular etic eticul etică etica
plural etici eticii etice eticele
genitiv-dativ singular etic eticului etice eticei
plural etici eticilor etice eticelor
vocativ singular
plural
Intrare: etică
etică
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular etică etica
plural etici eticile
genitiv-dativ singular etici eticii
plural etici eticilor
vocativ singular
plural