14 definiții pentru eseu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

eseu sn [At: ENC. ROM. / S și: esseu, essai, essay / Pl: ~ri / E: fr essai] 1 Studiu de proporții restrânse asupra unor teme filozofice, literare sau științifice, compus cu mijloace originale, fără pretenția de a epuiza problema. 2 (Spt; la rugby) Acțiunea de atac prin care mingea este așezată în terenul de țintă al echipei adverse, iar echipa realizatoare obține patru puncte Si: încercare. 3 Probă preliminară de mărci poștale pe hârtie și în culori diferite în vederea alegerii prototipului definitiv al întregului tiraj. corectată

ESÉU, eseuri, s. n. 1. Studiu de proporții restrânse asupra unor teme filosofice, literare sau științifice, compus cu mijloace originale, fără pretenția de a epuiza problema. 2. (Sport; la rugbi) Încercare. 3. Probă preliminară de mărci poștale pe hârtie și în culori diferite în vederea alegerii prototipului definitiv al întregului tiraj. – Din fr. essai.

ESÉU, eseuri, s. n. 1. Studiu de proporții restrânse asupra unor teme filozofice, literare sau științifice, compus cu mijloace originale, fără pretenția de a epuiza problema. 2. (Sport; la rugbi) Încercare. 3. Probă preliminară de mărci poștale pe hârtie și în culori diferite în vederea alegerii prototipului definitiv al întregului tiraj. – Din fr. essai.

ESÉU, eseuri, s. n. Studiu de proporții restrînse asupra unor teme filozofice sau științifice, compus cu mijloace literare, fără intenția de a epuiza problema. Lucrez... la un eseu asupra boierimii noastre în ultima jumătate a veacului trecut. C. PETRESCU, C. V. 70.

ESÉU s.n. 1. Studiu de proporții reduse, în care autorul atacă probleme de ordin filozofic, literar, științific etc., expunând un punct de vedere personal, fără a epuiza subiectul. 2. Încercare; probă. ♦ (Filat.) Probă preliminară de mărci poștale pe hârtie și în culori diferite, din care se alege cea care va rămâne prototipul definitiv al întregului tiraj. 3. (La rugbi) Așezarea mingii la sol, dincolo de linia de but a adversarilor. [Pl. -uri. / < fr. essai].

ESÉU s. n. 1. studiu de proporții reduse asupra unor probleme filozofice, literare, științifice etc., care expune un punct de vedere personal, fără intenția de a epuiza subiectul. 2. încercare; probă. ◊ probă preliminară de mărci poștale pe hârtie și în culori diferite, din care se alege cea care va rămâne prototipul definitiv al întregului tiraj. 3. (sport) încercare. ◊ (rugbi) așezarea mingii la sol, dincolo de linia de but a adversarilor. (< fr. essai)

eséu s. n. (sport) În jocul de rugbi, așezarea mingii cu mâna în spatele buturilor adverse; încercare ◊ „[...] căpitanul echipei române înscrie un nou eseu, transformat de Ignat [...]” Fl. 21 IV 89 p. 22; v. și R.l. 13 II 84 p. 5; v. și flancher, transformare (din fr. essai; DEX, DN3)

ESÉU ~ri n. Lucrare literară, filozofică sau științifică în proză, care tratează un subiect fără a-l epuiza. /<fr. essai

reportáj-eséu s. n. Reportaj cu calități de eseu ◊ „Povestirea este mai mult un reportaj-eseu. Cont. 25 VI 62 p. 3. ◊ „Pledoarie pentru viață (color). Reportaj-eseu” Sc. 23 XI 86 p. 5; v. și reportaj-interviu (din reportaj + eseu)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

eséu s. n., art. eséul; pl. eséuri

eséu s. n., art. eséul; pl. eséuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ESÉU s. (SPORT; la rugbi) încercare. (A marcat un ~.)

ESEU s. (SPORT; la rugbi) încercare. (A marcat un ~.)

Intrare: eseu
substantiv neutru (N52)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • eseu
  • eseul
  • eseu‑
plural
  • eseuri
  • eseurile
genitiv-dativ singular
  • eseu
  • eseului
plural
  • eseuri
  • eseurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)