15 definiții pentru eseu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

eseu sn [At: ENC. ROM. / S și: esseu, essai, essay / Pl: ~ri / E: fr essai] 1 Studiu de proporții restrânse asupra unor teme filozofice, literare sau științifice, compus cu mijloace originale, fără pretenția de a epuiza problema. 2 (Spt; la rugby) Acțiunea de atac prin care mingea este așezată în terenul de țintă al echipei adverse, iar echipa realizatoare obține patru puncte Si: încercare. 3 Probă preliminară de mărci poștale pe hârtie și în culori diferite în vederea alegerii prototipului definitiv al întregului tiraj. corectată

ESÉU, eseuri, s. n. 1. Studiu de proporții restrânse asupra unor teme filosofice, literare sau științifice, compus cu mijloace originale, fără pretenția de a epuiza problema. 2. (Sport; la rugbi) Încercare. 3. Probă preliminară de mărci poștale pe hârtie și în culori diferite în vederea alegerii prototipului definitiv al întregului tiraj. – Din fr. essai.

ESÉU, eseuri, s. n. 1. Studiu de proporții restrânse asupra unor teme filozofice, literare sau științifice, compus cu mijloace originale, fără pretenția de a epuiza problema. 2. (Sport; la rugbi) Încercare. 3. Probă preliminară de mărci poștale pe hârtie și în culori diferite în vederea alegerii prototipului definitiv al întregului tiraj. – Din fr. essai.

ESÉU, eseuri, s. n. Studiu de proporții restrînse asupra unor teme filozofice sau științifice, compus cu mijloace literare, fără intenția de a epuiza problema. Lucrez... la un eseu asupra boierimii noastre în ultima jumătate a veacului trecut. C. PETRESCU, C. V. 70.

ESÉU s.n. 1. Studiu de proporții reduse, în care autorul atacă probleme de ordin filozofic, literar, științific etc., expunând un punct de vedere personal, fără a epuiza subiectul. 2. Încercare; probă. ♦ (Filat.) Probă preliminară de mărci poștale pe hârtie și în culori diferite, din care se alege cea care va rămâne prototipul definitiv al întregului tiraj. 3. (La rugbi) Așezarea mingii la sol, dincolo de linia de but a adversarilor. [Pl. -uri. / < fr. essai].

ESÉU s. n. 1. studiu de proporții reduse asupra unor probleme filozofice, literare, științifice etc., care expune un punct de vedere personal, fără intenția de a epuiza subiectul. 2. încercare; probă. ◊ probă preliminară de mărci poștale pe hârtie și în culori diferite, din care se alege cea care va rămâne prototipul definitiv al întregului tiraj. 3. (sport) încercare. ◊ (rugbi) așezarea mingii la sol, dincolo de linia de but a adversarilor. (< fr. essai)

eséu s. n. (sport) În jocul de rugbi, așezarea mingii cu mâna în spatele buturilor adverse; încercare ◊ „[...] căpitanul echipei române înscrie un nou eseu, transformat de Ignat [...]” Fl. 21 IV 89 p. 22; v. și R.l. 13 II 84 p. 5; v. și flancher, transformare (din fr. essai; DEX, DN3)

ESÉU ~ri n. Lucrare literară, filozofică sau științifică în proză, care tratează un subiect fără a-l epuiza. /<fr. essai

reportáj-eséu s. n. Reportaj cu calități de eseu ◊ „Povestirea este mai mult un reportaj-eseu. Cont. 25 VI 62 p. 3. ◊ „Pledoarie pentru viață (color). Reportaj-eseu” Sc. 23 XI 86 p. 5; v. și reportaj-interviu (din reportaj + eseu)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

eséu s. n., art. eséul; pl. eséuri

eséu s. n., art. eséul; pl. eséuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ESÉU s. (SPORT; la rugbi) încercare. (A marcat un ~.)

ESEU s. (SPORT; la rugbi) încercare. (A marcat un ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ESEU (< fr. essai, încercare) Greu de definit, deoarece denumirea de eseu este folosită de cele mai multe ori arbitrar, pentru diferitele tipuri de lucrări literare, eseul, în genere, este un studiu în care autorul își expune, într-o formă atrăgătoare, un punct de vedere personal asupra unei probleme filozofice, științifice, literare, artistice etc. Unii cercetători socotesc eseul la interferența filozofiei cu literatura. Alături de subiectivitate, ineditul și originalitatea punctului de vedere al autorului, înlăturarea documentării, a erudiției constituie alte trăsături ale eseului, el fiind socotit o „operă de personalitate”. Cultivat în literatura secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea (Essai sur les mœurs de Montesquieu), își menține prezența și în literaturile actuale; îndeosebi în cele de veche tradiție. Exemple de eseu în literatura noastră; capitolele despre artele plastice și muzică din Pseudokinegetikos de Al. Odobescu, în Scrieri din trecut de M. Ralea, Ulysse de G. Călinescu, Eseuri de N. Tertulian ș.a. Ex. „Unele studii revin, totuși, cu un fel de nostalgie, la vechile întrebări primare. Ce este arta? Care e obiectul ei? Și în lipsă de precizări mai nuanțate, se răspunde, ca și ieri, cu această comodă definiție: arta e tratarea frumosului. Simplu, genial și oarecum evident. Orice comentariu devine de prisos, căci adevărul pare axiomatic. Numai că o astfel pe prezentare a chestiunii e o tautologie. Arta e frumosul și frumosul este artă. Dar ce e frumosul? Și dificultățile reîncep...” (M. RALEA, Arta și urîtul, din vol. Scrieri din trecut)

Intrare: eseu
substantiv neutru (N52)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • eseu
  • eseul
  • eseu‑
plural
  • eseuri
  • eseurile
genitiv-dativ singular
  • eseu
  • eseului
plural
  • eseuri
  • eseurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)