18 definiții pentru erudiție erudițiune

ERUDÍȚIE, erudiții, s. f. Cunoaștere temeinică a uneia sau a mai multor științe; cultură vastă. [Var.: (înv.) erudițiúne s. f.] – Din fr. erudition, lat. eruditio.

ERUDÍȚIE, erudiții, s. f. Cunoaștere temeinică a uneia sau mai multor științe; cultură vastă. [Var.: (înv.) erudițiúne s. f.] – Din fr. erudition, lat. eruditio, -onis.

ERUDÍȚIE s. f. Cunoaștere temeinică a faptelor sau datelor unei (sau ale mai multor) științe; cultură vastă. Gîndesc la adînca erudiție a acestui dascăl. NEGRUZZI, S. I 7. – Variantă: (învechit) erudițiúne (pronunțat -ți-u-) (CARAGIALE, O. VII 157) s. f.

erudíție (-ți-e) s. f., art. erudíția (-ți-a), g.-d. erudíții, art. erudíției

erudíție s. f. (sil. -ți-e), art. erudíția (sil. -ți-a), g.-d. erudíții, art. erudíției

ERUDÍȚIE s. știință, (fam., adesea ir.) savantlâc. (E uimit de ~ lui.)

Erudiție ≠ ignoranță

ERUDÍȚIE s.f. Cunoaștere aprofundată a uneia sau a mai multor științe (dobândită mai ales prin lecturi); cultură vastă. [Gen. -iei, var. erudițiune s.f. / cf. fr. érudition, lat. eruditio].

ERUDÍȚIE s. f. cunoaștere temeinică, aprofundată a uneia sau a mai multor științe; cultură vastă. (< fr. érudition, lat. eruditio)

ERUDÍȚIE f. Cunoaștere profundă și temeinică a uneia și a mai multor științe; cultură vastă și temeinică.[G.-D. erudiției] /<fr. érudition, lat. eruditio, ~onis

ERUDIȚIÚNE s. f. v. erudiție.

ERUDIȚIÚNE s. f. v. erudiție.

ERUDIȚIÚNE s. f. v. erudiție.

ERUDIȚIÚNE s.f. v. erudiție.

erudiți(un)e f. cunoștința aprofundată a literaturei, a limbilor, a istoriei.

*erudițiúne f. (lat. eruditio). Știință, învățătură adîncă. – Și -íție.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ERUDÍȚIE s. știință, (fam., adesea ir.) savantlî́c. (E uimit de ~ lui.)

ERUDIȚIE. Subst. Erudiție, cunoaștere, știință, știință de carte, învățătură, informație, cunoștință, cultură, pregătire, instrucție, carte (fig.); omnisciență (rar). Pedanterie, savantlîc (depr.). Erudit, cunoscător, învățat, om de știință, cărturar, savant; filozof (pop.), enciclopedist (rar). Șoarece de bibliotecă (fig.). Adj. Erudit, învățat, știut, știutor, doct (adesea ir.), tobă de carte, enciclopedist (rar), savant, cult, cultivat, luminat (fig.), instruit, citit, documentat, informat, pregătit, priceput, competent, versat, atotștiutor, atotvăzător, omniscient (rar). Vb. A cunoaște, a ști, a avea (a poseda) informații, a fi tobă (burduf) de carte, a vorbi ca din carte, a fi cunoscător, a fi expert. A se cultiva, a se instrui, a învăța, a se documenta, a studia, a cerceta. A instrui, a învăța, a cultiva, a informa. - V. cunoaștere, educație, filozofie, informație, învățare.

Intrare: erudiție
erudiție substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular erudiție erudiția
plural erudiții erudițiile
genitiv-dativ singular erudiții erudiției
plural erudiții erudițiilor
vocativ singular
plural
erudițiune
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular erudițiune erudițiunea
plural erudițiuni erudițiunile
genitiv-dativ singular erudițiuni erudițiunii
plural erudițiuni erudițiunilor
vocativ singular
plural