12 definiții pentru eroism

EROÍSM s. n. Capacitatea de a săvârși fapte mari; vitejie; fel de a acționa specific unui erou; spirit eroic, bravură. – Din fr. héroïsme.

EROÍSM s. n. Capacitatea de a săvârși fapte mari; vitejie; fel de a acționa specific unui erou; spirit eroic, bravură. – Din fr. héroïsme.

EROÍSM s. n. Capacitatea de a săvîrși fapte mari; fel de a acționa specific unui erou; spirit eroic. Muncitorii de la C.F.R. – cetățuia cea mai înaintată a proletariatului din Romînia – au dat istoriei de clasă din această țară zile de un neasemuit eroism revoluționar și de înfiorătoare jertfe. DOC. PART. 176. Datorită caracterului socialist al Statului Sovietic și conștiinței politice înalte a popoarelor Uniunii Sovietice, în Armata Roșie s-a născut, în condițiile războiului, eroismul de masă, fenomen nemaicunoscut înainte în istorie. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 283, 4/3.

eroísm s. n. (sil. -ro-ism)

EROÍSM s.n. Caracterul a ceea ce este eroic; vitejie, curaj; spirit de erou. [< fr. héroïsme].

EROÍSM s. n. comportare deosebită care se manifestă prin săvârșirea de fapte mari în împrejurări grele (în război); atitudine, faptă de erou; vitejie. (< fr. héroïsme)

EROÍSM n. Capacitate de a săvârși fapte mari, fapte de vitejie. /<fr. héroïsme

eroism n. caracter sau faptă de erou.

*eroízm n., pl. e (d. eroŭ). Calitatea de eroŭ, vitejie.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EROÍSM s. bărbăție, bravură, curaj, neînfricare, vitejie, (pop.) voinicíe. (~ în luptă.)

Intrare: eroism
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular eroism eroismul
plural
genitiv-dativ singular eroism eroismului
plural
vocativ singular
plural