12 definiții pentru ermetism hermetism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ermetism sn [At: RALEA, S. T. II, 224 / V: h~ / Pl: ~e / E: fr hermetisme] 1 (Rar) Concepție sau mod de viață care presupune claustrarea sau izolare socială. 2 Concepție care preconizează folosirea procedeelor ermetice (4) în artă. 3 Stil artistic care folosește abuziv procedee ermetice (4). 4 Caracter ermetic (4) al unui procedeu artistic. 5 (Frm) Denumire dată alchimiei. 6 Caracter secret al unei doctrine.

ERMETÍSM s. n. Tendință în literatură, mai ales în poezie, de a folosi, uneori cu ostentație, un limbaj obscur, dificil, criptic. – Din fr. hermétisme.

ERMETÍSM s. n. Tendință în literatură, mai ales în poezie, de a folosi, uneori cu ostentație, un limbaj obscur, dificil, criptic. – Din fr. hermétisme.

ERMETÍSM s. n. Obscuritate voită în poezie; caracteristică pentru formele ei decadente. – Scris și: hermetism.

ERMETÍSM s.n. 1. Caracterul de neînțeles al unei opere, lucrări teoretice, caracterul secret al unei doctrine. 2. Curent literar, manifestat cu precădere după primul război mondial, care a cultivat deliberat (în poezie) un limbaj excesiv intelectualizat, încifrat, adesea ininteligibil. [Var. hermetism s.n. / < fr. hermétisme, it. ermetismo, cf. Hermes (Trismegistul) – zeu grec, considerat de alchimiști ca patron al științelor oculte și al magiei].

ERMETÍSM s. n. 1. caracterul a ceea ce este ermetic (2). 2. direcție estetică (după primul război mondial) care cultiva deliberat (în poezie) un limbaj excesiv intelectualizat, cifrat, adesea ininteligibil. 3. ansamblul doctrinelor ezoterice ale alchimiștilor. (< fr. hermétisme)

ERMETÍSM n. 1) Caracter închis, de nepătruns. 2) Curent literar, caracterizat printr-un limbaj excesiv intelectualizat. /<fr. hermétisme

HERMETÍSM s.n. v. ermetism.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

Ermetism (< fr. hermétisme, derivat de la numele zeului grec Hermes). În cadrul poeziei moderniste este socotit și ermetismul, tendință manifestată în creația unor poeți, caracteristică prim folosirea unui stil obscur, greu de înțeles, poeții ermetici împerechind adesea cuvintele într-un chip neașteptat, ilogic. Creatorul ermetismului în literatura franceză, deși contestat de unii esteticieni, este socotit poetul Stéphane Mallarmé. În poezia noastră, reprezentant al ermetismului, cu efecte însă poetice, este poetul Ion Barbu. Ex.: Din ceas, dedus, adîncul acestei calme creste, Intrată prin oglindă în mîntuit azur, Tăind pe înecarea cirezilor agreste În grupurile apei un joc secund, mai pur. Nadir latent! Poetul ridică însumarea De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierde Și cîntec istovește: ascuns, cum numai marea Meduzele cînd plimbă sub clopotele verzi; (ION BARBU, Joc secund) O interpretare a acestei poezii, care constituie arta poetică a lui I. Barbu, a fost dată de G. Călinescu în Istoria literaturii române. „Poezia (adîncul acestei calme creste) este o ieșire (dedus) din contingent (din ceas) în gratuitate (mîntuit azur), joc secund, ca imagine a cirezii răsfrântă în apă. E un nadir latent, o oglindire a zenitului în apă, o sublimare a vieții prin retorsiune”.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

HERMETÍSM (< fr., n. pr. Hermes) s. n. (FILOZ.) Ansamblu de doctrine expus în cele 17 tratate din Corpus Hermeticum, apărute în sec. 2-3 în Egipt. Alchimia, astrologia, filozofia, magia și teologia formează în h. o doctrină a mântuirii, o revelație oferită celui ce caută unirea cu divinitatea. H. a influențat, în maniere diferite, atât pe Părinții Bisericii, cât și pe filozofii Renașterii.

Intrare: ermetism
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ermetism
  • ermetismul
  • ermetismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • ermetism
  • ermetismului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hermetism
  • hermetismul
  • hermetismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • hermetism
  • hermetismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ermetism hermetism

  • 1. Tendință în literatură, mai ales în poezie, de a folosi, uneori cu ostentație, un limbaj obscur, dificil, criptic.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. Caracterul de neînțeles al unei opere, lucrări teoretice, caracterul secret al unei doctrine.
    surse: DN
    • diferențiere Caracterul a ceea ce este ermetic (2.).
      surse: MDN '00
  • 3. Ansamblul doctrinelor ezoterice ale alchimiștilor.
    surse: MDN '00

etimologie: