2 intrări

24 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ERMENEÚTICĂ s.f. v. hermeneutică.

ermeneutică f. interpretarea cărților sfinte.

ERMENÉUTIC, -Ă s. f., adj. v. hermeneutic.

HERMENÉUTIC, -Ă, hermeneutici, -ce, adj. Cu caracter de hermeneutică; referitor la hermeneutică. [Var.: ermenéutic, -ă adj.] – Din fr. herméneutique.

După alte surse, acc. și „HERMENEÚTIC”. - LauraGellner

HERMENÉUTICĂ s. f. Știința și arta interpretării textelor vechi, în special biblice; știința exegezei. ♦ Știința sau metoda interpretării fenomenelor culturii spirituale. [Var.: ermenéutică s. f.] – Din fr. herméneutique, germ. Hermeneutik.

După alte surse, acc. și HERMENEÚTICĂ. - LauraGellner

ERMENÉUTIC, -Ă s. f., adj. v. hermeneutic.

HERMENÉUTIC, -Ă, hermeneutici, -ce, adj. Cu caracter de hermeneutică; de hermeneutică. [Var.: ermenéutic, -ă adj.] – Din fr. herméneutique.

După alte surse, acc.: hermeneútic, -ă. - LauraGellner

HERMENÉUTICĂ s. f. Știința și arta interpretării textelor vechi, în special biblice; știința exegezei. ♦ Știința sau metoda interpretării fenomenelor culturii spirituale. [Var.: ermenéutică s. f.] – Din fr. herméneutique, germ. Hermeneutik.

HERMENEÚTICĂ s. f. (Rar) Teoria și arta interpretării unui text (antic).

hermeneútică (-ne-u-) s. f., g.-d. art. hermenéuticii

hermeneútic adj. m., pl. hermeneútici; f. sg. hermeneútică, pl. hermeneútice

hermeneútică s. f. (sil. -neu-), g.-d. art. hermeneúticii

HERMENEÚTICĂ s. știința exegezei.

ERMENEÚTIC, -Ă adj. v. hermeneutic.

HERMENEÚTIC, -Ă adj. Referitor la hermeneutică, de hermeneutică. [Var. ermeneutic, -ă adj. / < fr. herméneutique].

HERMENEUTICĂ s.f. Disciplină (considerată și artă) care se ocupă cu înțelegerea și interpretarea monumentelor, cărților și a textelor vechi. ♦ Teorie a interpretării semnelor ca elemente simbolice ale unei culturi. [Var. ermeneutică s.f. / < fr. herméneutique, cf. gr. hermeneutike < hermeneuein – a interpreta, hermeneus – interpret].

HERMENEÚTIC, -Ă I. adj. referitor la hermeneutică. II. s. f. 1. știința sau arta de a interpreta vechile texte religioase, obscure, criptice; (p. ext.) rezultatul interpretării. 2. știința sau metoda interpretării fenomenelor culturii spirituale. ◊ ansamblul tehnicilor de descifrare a unui dat simbolic, teorie a procesului de interpretare a semnelor. (< fr. herméneutique, gr. hermeneutike, /II/ germ. Hermeneutik)

HERMENÉUTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de hermeneutică; propriu hermeneuticii. /<fr. herméneutique, germ. hermeneutisch

HERMENÉUTICĂ f. Știința care se ocupă cu interpretarea textelor vechi (biblice). [G.-D. hermeneuticii] /<fr. hermenéutique, germ. Hermeneutik

*ermenéŭtic, -ă adj. (vgr. ῾ermeneutikós). Relativ la interpretarea cărților sfinte. S. f. Știința interpretăriĭ cărților sfinte.

Intrare: hermeneutic
hermeneutic
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular hermeneutic hermeneuticul hermeneutică hermeneutica
plural hermeneutici hermeneuticii hermeneutice hermeneuticele
genitiv-dativ singular hermeneutic hermeneuticului hermeneutice hermeneuticei
plural hermeneutici hermeneuticilor hermeneutice hermeneuticelor
vocativ singular
plural
ermeneutic
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ermeneutic ermeneuticul ermeneutică ermeneutica
plural ermeneutici ermeneuticii ermeneutice ermeneuticele
genitiv-dativ singular ermeneutic ermeneuticului ermeneutice ermeneuticei
plural ermeneutici ermeneuticilor ermeneutice ermeneuticelor
vocativ singular
plural
Intrare: hermeneutică
hermeneutică
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular hermeneutică hermeneutica
plural
genitiv-dativ singular hermeneutici hermeneuticii
plural
vocativ singular
plural
ermeneutică
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ermeneutică ermeneutica
plural
genitiv-dativ singular ermeneutici ermeneuticii
plural
vocativ singular
plural