3 definiții pentru erige

eríge vb., ind. prez. 1 sg. erig, 3 sg. și pl. erígă

3 sg. erige, 3 pl. erig - Octavian Mocanu

erige (refl.) v. a-și atribui o autoritate pe nedrept: a se erige în reformator.

*eríg, a eríge (lat. é-rigo, e-rigere, a rîdica [!]. P. lipsa participiuluĭ, cp. cu corig și dirig) și erijez v. tr. (fr. ériger). Rîdic, înalț: a erija o statuă. Instituĭ, creez: a erija un tribunal. Rîdic în rang: a erija un sat la rangu de oraș. V. refl. Îmĭ ĭaŭ rolu de: a te erija în (fr. en) moralizator.

Intrare: erige
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) erige erigere erigând singular plural
erige erigeți, erigeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) erig (să) erig erigeam
a II-a (tu) erigi (să) erigi erigeai
a III-a (el, ea) erige (să) eri erigea
plural I (noi) erigem (să) erigem erigeam
a II-a (voi) erigeți (să) erigeți erigeați
a III-a (ei, ele) erig (să) eri erigeau