EREDITATE, eredități, s. f. 1. Însușire a viețuitoarelor de a transmite urmașilor caracterele genetice specifice fiecărei specii. 2. (Jur.) Moștenire, succesiune. 3. Proprietate a unui lucru sau a unui fenomen de a depinde de acțiunile momentane, precum și de stările succesive anterioare. – Din fr. hérédité, lat. hereditas, -atis.

ereditate sf [At: SĂULESCU, HR. I, 198/23 / V: (înv) here~ / Pl: ~ități / E: fr hérédité, lat hereditas, -atis] 1 (Jur) Calitate de moștenitor. 2-3 (Drept de) moștenire a unor lucruri. 4 Transmitere a unei funcții, a unei demnități sau a prerogativelor monarhice pe baza dreptului de succesiune. 5 (Nob) Noblețe. 6 (Blg) Transmitere genetică a caracterelor normale și patologice de la o ființă la descendenții săi. 7 (Spc; la oameni) Transmitere a anumitor caractere individuale, fizice sau mintale, de la părinți la copii. 8 (Pgn) Totalitate a predispozițiilor, a aptitudinilor etc. moștenite de la părinți sau de la strămoși. 9 Caracter particularizat care se transmite în mod constant, de la o generație la alta, într-un anumit mediu geografic, social etc.

EREDITATE, eredități, s. f. 1. Proprietate a viețuitoarelor de a transmite urmașilor caracterele genetice specifice fiecărei specii. 2. (Jur.) Moștenire, succesiune. 3. Proprietate a unui lucru sau a unui fenomen de a depinde de acțiunile momentane, precum și de stările succesive anterioare. – Din fr. hérédite, lat. hereditas, -atis.

EREDITATE s. f. 1. (Biol.) Proprietatea viețuitoarelor de a transmite urmașilor însușirile pe care le-au dobîndit în cursul evoluției lor pe glob, sub influența factorilor mediului înconjurător. Cunoașterea legilor eredității și variabilității descoperite și cercetate de Miciurin și Lîsenko. V. ROM. decembrie 1950, 184. 2. (Jur.) Moștenire, succesiune.

EREDITATE s.f. 1. Transmitere a anumitor caractere de la o generație la alta. 2. Succesiune, moștenire. [Var. hereditate s.f. / cf. lat. hereditas, fr. hérédité].

EREDITATE s. f. 1. transmitere din generație în generație a anumitor caractere. 2. succesiune, moștenire. (< fr. hérédité, lat. hereditas)

EREDITATE ~ăți f. 1) Proprietate a materiei vii de a transmite urmașilor caracteristicile sale morfologice, fiziologice și biochimice. 2) jur. Transmitere a unei averi, moșii sau a unui titlu pe cale de moștenire. /<fr. hérédité, lat. hereditas, ~atis

ereditate f. 1. dreptul de a lua o moștenire; 2. succesiune pe tron: 3. transmitere din tată în fiu a unor calități sau defecte.

*ereditáte f. (lat. heréditas, -átis). Moștenire, succesiune: a ajunge rege pin ereditate. Transmitere din tată în fiŭ a unor calitățĭ orĭ defecte (atavizm).

hereditate sf vz ereditate

HEREDITATE s.f. v. ereditate.

ereditate s. f., g.-d. eredități, art. eredității

ereditate s. f., g.-d. art. eredității; pl. eredități

ereditate s. f., g.-d. art. eredității; pl. eredități

EREDITÁTE (< fr., lat.) s. f. 1. Însușire fundamentală a materiei vii de a transmite de la o generație la alta factorii genetici (genele). ◊ E. celulară = transmitere a informației genetice existente în structurile DNA celulare. E. citoplasmatică = transmitere a informației genetice existente în formațiuni specifice extranucleare, ce nu se supune legilor mendeleene. E. controlată de sex = transmitere diferită a informației genetice. la cele două sexe. E. cromozomială = transmitere a informației genetice cantonată în cromozomi. E. extracromozomială = transmitere a informației genetice implicate în sterilitatea masculină. 2. Proprietate a stării unui material sau a unui fenomen de a depinde atât de acțiunile momentane, cât și de mulțimea stărilor succesive anterioare. 3. (Dr.) Moștenire; avere succesorală.