ereditar, ~ă [At: NEGULICI / V: (înv) eridetar, eriditar^[1], here~, (înv) ~diter / Pl: ~i, ~e / E: fr héréditaire, it ereditario, lat hereditarius, -a, -um] 1 a (D. bunuri) Care se transmite prin (dreptul de) moștenire. 2 a (D. oameni) Care are drept de moștenire asupra unor bunuri. 3 smf /(Iuz) Moștenitor. 4 a (D. funcții, demnități, prerogative monarhice etc.) Care se transmite pe baza dreptului de succesiune. 5 a (D. domni, principi) Care urcă pe tron pe baza dreptului de succesiune. 6 a (D. caractere fizice sau mentale, normale sau patologice, boli) Care se transmit pe bază de ereditate. 7 a (Fig) Care se transmite constant de la o generație la alta. modificată

EREDITAR, -Ă, ereditari, -e, adj. 1. (Despre anumite particularități fizice sau psihice) Care se transmite prin ereditate. Rezolvarea problemelor de dirijare a particularităților ereditare ale organismelor este posibilă numai prin aplicarea concepției miciuriniste în biologie. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 335, 4/4. 2. (Despre un bun, un privilegiu, un titlu etc.) Care se transmite prin moștenire, care este moștenit. ◊ Prinț ereditar = prinț care are dreptul să moștenească tronul sau (rar) să întemeieze o dinastie. În locul unei domnii de șapte ani, [Cantacuzino] visează să devină prinț ereditar. BOLINTINEANU, O. 253.

EREDITAR, -Ă adj. Transmis prin moștenire; care se moștenește; moștenit. [Var. hereditar, -ă adj. / cf. fr. héréditaire, it. ereditario].

EREDITAR, -Ă adj. 1. care se transmite prin ereditare. 2. (despre bunuri) care se transmit prin moștenire. (< fr. héréditaire, lat. hereditarius)

EREDITAR ~ă (~i, ~e) 1) (despre particularități fizice sau psihice) Care este transmis prin ereditate. Boală ~ă. 2) Care este transmis prin moștenire; moștenit; strămoșesc. /<fr. héréditaire, lat. hereditarius

ereditar a. 1. care se transmite prin moștenire: bunuri ereditare; 2. care trece dela părinți la copii: ftizia se crede ereditară.

*ereditár, -ă adj. (lat. hereditarius). Care se transmite pin moștenire: avere ereditară. Care se comunică de la părințĭ la copiĭ: boală ereditară.

ereditariu, ~ie a vz ereditar

eridetar, ~ă a vz ereditar corectat(ă)

hereditar, ~ă a vz ereditar

HEREDITAR, -Ă adj. v. ereditar.

cod ereditar sint. s. 1979 (biol.) Patrimoniu ereditar v. sociobiologie //din cod + ereditar//

ereditar adj. m., pl. ereditari; f. ereditară, pl. ereditare

ereditar adj. m., pl. ereditari; f. ereditară, pl. ereditare

ereditar adj. m., pl. ereditari; f. sg. ereditară, pl. ereditare

ereditar.

EREDITAR adj. 1. congenital, înnăscut, moștenit. (Caractere ~.) 2. v. patrimonial.

EREDITAR adj. congenital, înnăscut, moștenit. (Un defect ~.)