12 definiții pentru erată

ERÁTĂ, erate, s. f. Listă la sfârșitul unei cărți în care sunt semnalate și îndreptate greșelile de tipar sau de fond. – Din fr., lat. errata.

ERÁTĂ, erate, s. f. Listă la sfârșitul unei cărți în care sunt semnalate și îndreptate greșelile de tipar sau de fond. – Din fr., lat. errata.

ERÁTĂ, erate, s. f. Listă care se adaugă la o tipăritură și care conține îndreptarea erorilor de tipar strecurate în text. Trebuie neapărat să dăm o erată la finele volumului. CARAGIALE, O. VII 317. – Variantă: erráta s. f. invar.

erátă s. f., g.-d. art. erátei; pl. eráte

ERÁTĂ s. (TIPOGR.) (livr.) corrigenda.

ERÁTĂ s.f. Listă adăugată la sfârșitul unei cărți, conținând semnalarea și îndreptarea greșelilor de tipar (uneori și de fond) strecurate în cuprinsul lucrării. [Var. errata s.f., erratum s.n. / < fr., lat. errata, cf. lat. errare – a greși].

ERÁTĂ s. f. listă adăugată la sfârșitul unei cărți, conținând semnalarea și îndreptarea greșelilor de tipar; corrigenda. (< fr., lat. errata)

erátă (eráte), s. f. – Listă la sfîrșitul unei cărți în care sînt îndreptate greșelile de tipar sau de fond. Lat. errata (sec. XIX).

ERÁTĂ ~e f. Listă anexată la sfârșitul unei cărți care conține rectificarea greșelilor observate. /<fr., lat. errata

erată f. lista greșelilor de tipar cu arătarea îndreptărilor de făcut.

*erátă f., pl. e. Greșit zis îld. tabla greșelilor de tipar la o carte saŭ simplu greșelĭ. Ceĭ ce zic așa se ĭaŭ după fr. errata, care e lat. errata, pl. de la erratum, greșeală, eroare. Cînd e o singură greșeală Francejiĭ zic erratum.

Intrare: erată
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular era erata
plural erate eratele
genitiv-dativ singular erate eratei
plural erate eratelor
vocativ singular
plural