epurat, ~ă a [At: LTR² VII, 271 / Pl: ~ați, ~e / E: epura] 1 (D. soluții, amestecuri etc.) Curățat, purificat de corpurile nefolositoare sau dăunătoare. 2 (În regimul comunist; d. partidul comunist, o instituție, o organizație etc.) Din care au fost eliminate persoanele considerate necorespunzătoare sau ostile. 3 (În regimul comunist; d. cărțile, publicațiile din fondul unei biblioteci) Îndepărtat pentru că nu corespunde sau este periculos din punct de vedere ideologic.

epurație sf [At: DL / V: (rar) ~iune / Pl: ~ii / E: fr épuration] Epurare (1).

epurațiune sf vz epurație

EPURAȚIE, epurații, s. f. Epurare.

EPURAȚIE s.f. Epurare, purificare, curățire. [Gen. -iei, var. epurațiune s.f. / < fr. epuration].

EPURAȚIUNE s.f. v. epurație.

EPURAȚIE s. f. epurare. (< fr. épuration)

epurație (desp. -ți-e) s. f., art. epurația (desp. -ți-a), g.-d. art. epurației; pl. epurații, art. epurațiile (desp. -ți-i-)

epurație (-ți-e) s. f., art. epurația (-ți-a), g.-d. art. epurației; pl. epurații, art. epurațiile (-ți-i-)

epurație s. f. (sil. -ți-e), art. epurația (sil. -ți-a), g.-d. art. epurației; pl. epurații, art. epurațiile (sil. -ți-i-)

epurație

EPURAT adj. (TEHN.) purificat. (Apă ~.)

EPURAȚIE s. v. epurare.

EPURAT adj. (TEHN.) purificat. (Apă ~.)

EPURAȚIE s. (TEHN.) epurare, purificare, (rar) purificație. (Stație de ~ a apei.)