7 definiții pentru epopeic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

epopeic, ~ă a [At: GL 1963, nr. 486, 3/2 / Pl: ~ici, ~ice / E: epopee + -ic] 1-2 Care este propriu epopeei sau are caracter de epopee (1). 3 (Irn; d. scriitori; cu aluzie la dimensiunile unei epopei) Prolific.

EPOPÉIC, -Ă, epopeici, -ce, adj. Referitor la epopee, care are caracter de epopee. [Pr.: -pe-ic] – Din it. epopeico.

EPOPÉIC, -Ă, epopeici, -ce, adj. Referitor la epopee, care are caracter de epopee. [Pr.: -pe-ic] – Din it. epopeico.

EPOPÉIC, -Ă adj. Referitor la epopee, cu caracter de epopee. [Pron. -pe-ic. / < epopee + -ic].

EPOPÉIC, -Ă adj. de epopee. (< it. epopeico)

epopéic, -ă adj. (livr.) De epopee ◊ „Permanența vocației epopeice. R.l. 16 III 76 p. 1. ◊ „Văzut ca parte a întregului, romanul «Împăratul norilor» adaugă încă o pagină importantă masivului epopeic la care s-a angajat autorul.” Sc. 18 XII 76 p. 4 (din it. epopeico; DEX, DN3)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

epopéic (-pe-ic) adj. m., pl. epopéici; f. epopéică, pl. epopéice

epopéic adj. m. (sil. -pe-ic), pl. epopéici; f. sg. epopéică, pl. epopéice

Intrare: epopeic
epopeic adjectiv
  • silabație: -pe-ic
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • epopeic
  • epopeicul
  • epopeicu‑
  • epopeică
  • epopeica
plural
  • epopeici
  • epopeicii
  • epopeice
  • epopeicele
genitiv-dativ singular
  • epopeic
  • epopeicului
  • epopeice
  • epopeicei
plural
  • epopeici
  • epopeicilor
  • epopeice
  • epopeicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)