epiteliu sn [At: POLIZU, P. 202/15 / Pl: ~ii / E: fr épithelium] Țesut format dintr-unul sau mai multe straturi de celule de diverse forme, care alcătuiește învelișul pielii, al mucoaselor, al canalelor excretoare ale glandelor etc.

EPITELIU, epitelii, s. n. Țesut (alcătuit din celule legate între ele printr-o substanță intercelulară) care formează suprafața de înveliș a pielii, a mucoaselor, a canalelor excretoare ale glandelor etc. – Pronunțat: -liu.

EPITELIU s.n. Țesut compus din unul sau mai multe straturi de celule, care formează învelișul pielii, al mucoaselor etc. [Pron. -liu. / < fr. epithélium, cf. gr. epi – deasupra, thele – mamelă].

EPITELIU s. n. 1. țesut vascular, alcătuit din unul sau mai multe straturi de celule, care formează învelișul pielii, al mucoaselor, glandelor etc. 2. strat de celule alungite care căptușește interiorul anumitor organe, la plante. (< fr. épithélium)

EPITELIU ~i n. Țesut care formează învelișul extern al corpului sau al cavităților sale interne. /<fr. épithelium, lat. epithelium

*epitéliŭ n. (d. vgr. epí, pe, și thelé, mamelă, fiind-că a fost aplicat întîĭ la pelița care acopere mamelele). Anat. Epidermă formată din celule reunite într’una saŭ maĭ multe păturĭ și care acopere membranele mucoase, seroase, vasculare și glandulare.

epiteliu [liu pron. lĭu] s. n., art. epiteliul; pl. epitelii, art. epiteliile (desp. -li-i-)

epiteliu [liu pron. lĭu] s. n., art. epiteliul; pl. epitelii, art. epiteliile (-li-i-)

epiteliu s. n. [-liu pron. -liu], art. epiteliul; pl. epitelii, art. epiteliile (sil. -li-i-)

epiteliu

epiteliu, -lii.