5 definiții pentru epimonă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

EPIMÓNĂ, epimone, s. f. Comorație (2). – Din fr. épimone.

EPIMÓNĂ, epimone, s. f. (Lit.) Comorație (2). – Din fr. épimone.

EPIMÓNĂ s.f. (Ret.) Comorație. [Cf. fr. épimone, gr. epimone].

EPIMÓNĂ s. f. comorație (2). (< fr. épimone, gr. epimone)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

epimonă (gr. epimone „întârziere”, „insistență”), figură care constă în repetarea insistentă a unor idei, specifică, la origine, discursului juridic sau politic; în literatură se realizează prin întrebuințarea excesivă a conjuncției coordonatoare (și, sau) în propoziție sau frază, făcând impresia unei suplimentări neîntrerupte a ideii (I): „Focul îl stingi, apa o iezești și o abați pe altă parte, vântul când bate te dai în lături, într-un adăpost, și te odihnești, soarele intră în nour, noaptea cu întunerecul trece și să face iar lumină, iar la grec milă sau omenie, sau dreptate, sau nevicleșug, nici unele ca acestea nu sunt sau frica lui Dumnezeu.” (Ion Neculce) • Exemplul de mai sus cuprinde, în final, și un hiperbat: „nici unele ca acestea nu sunt, sau frica lui Dumnezeu”. • Sinonimul latin este commoratio (una in re) „întârziere, insistență asupra aceluiași lucru” și face parte, ca figură a insistenței, din familia de figuri numite: pleonasm, batologie, perisologie, macrologie, tautologie sinonimică.

Intrare: epimonă
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • epimo
  • epimona
plural
  • epimone
  • epimonele
genitiv-dativ singular
  • epimone
  • epimonei
plural
  • epimone
  • epimonelor
vocativ singular
plural