5 definiții pentru epimonă

EPIMÓNĂ, epimone, s. f. Comorație (2). – Din fr. épimone.

EPIMÓNĂ, epimone, s. f. (Lit.) Comorație (2). – Din fr. épimone.

EPIMÓNĂ s.f. (Ret.) Comorație. [Cf. fr. épimone, gr. epimone].

EPIMÓNĂ s. f. comorație (2). (< fr. épimone, gr. epimone)


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

epimonă (gr. epimone „întârziere”, „insistență”), figură care constă în repetarea insistentă a unor idei, specifică, la origine, discursului juridic sau politic; în literatură se realizează prin întrebuințarea excesivă a conjuncției coordonatoare (și, sau) în propoziție sau frază, făcând impresia unei suplimentări neîntrerupte a ideii (I): „Focul îl stingi, apa o iezești și o abați pe altă parte, vântul când bate te dai în lături, într-un adăpost, și te odihnești, soarele intră în nour, noaptea cu întunerecul trece și să face iar lumină, iar la grec milă sau omenie, sau dreptate, sau nevicleșug, nici unele ca acestea nu sunt sau frica lui Dumnezeu.” (Ion Neculce) • Exemplul de mai sus cuprinde, în final, și un hiperbat: „nici unele ca acestea nu sunt, sau frica lui Dumnezeu”. • Sinonimul latin este commoratio (una in re) „întârziere, insistență asupra aceluiași lucru” și face parte, ca figură a insistenței, din familia de figuri numite: pleonasm, batologie, perisologie, macrologie, tautologie sinonimică.

Intrare: epimonă
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular epimo epimona
plural epimone epimonele
genitiv-dativ singular epimone epimonei
plural epimone epimonelor
vocativ singular
plural