EPICHEREMĂ, epichereme, s. f. Silogism prescurtat, având una dintre premise sau ambele entimeme. – Din fr. épichérème, lat. epicherema.

epicheremă sf [At: PROT.-POP., N. D. / V: ~chir~, epihe~, (rar) epihir~ / Pl: ~me, (rar) ~mate / E: fr épichérème, it epicherema, lat epicherema, ngr ἐπιχείρημα] Raționament deductiv alcătuit din mai multe silogisme, de obicei eliptice, ale căror premize apar amplificate prin adaosuri de motivări suplimentare Vz entimemă. modificată

EPICHEREMĂ, epichereme, s. f. Silogism în care premisele apar amplificate prin adaosuri de motivări suplimentare. – Din fr. épichérème, lat. epicherema.

EPICHEREMĂ, epichereme, s. f. (Logică) Silogism în care premisele apar amplificate prin adaosuri de motivări suplimentare.

EPICHEREMĂ s.f. Polisilogism eliptic, ale cărui premise sunt entimeme. [Cf. fr. épichérème, gr. epicheirema].

EPICHEREMĂ s. f. polisilogism prescurtat în care cel puțin una din premise este o entimemă. (< fr. épichérème, lat. epicherema)

epichiremă sf vz epicheremă

epiheremă sf vz epicheremă

epihiremă sf vz epicheremă

*epichirémă și -hirémă f., pl. e (vgr. epi-heirema, d. heir, mînă; lat. epichiréma și epicheréma, it. epicheréma, fr. epichérème. V. chir-urg. Log. Silogizm în care fiecare premisă e însoțită de proba eĭ.

epicheremă s. f., g.-d. art. epicheremei; pl. epichereme

epicheremă s. f., g.-d. art. epicheremei; pl. epichereme

epicheremă s. f., g.-d. art. epicheremei; pl. epichereme

epicheremă (gr. epikheirema „scurtă argumentare”), raționament oratoric a cărui concluzie se bazează pe fapte verosimile, enunțate în cele două premise (spre deosebire de silogism care demonstrează un fapt cert prin altul cert) (P): „Este oare verosimil ca un tată să fi fost ucis de fiul său? să fi comis incest cu fiica sa?” (Q., vol. II, p. 38) Sin. ratiocinatio.

EPICHEREMĂ (< fr. épichérème < gr. epikheirema) Argument, silogism complet, deseori folosit, caracteristic prin aceea că una din premise sau amîndouă sînt însoțite de probe, sînt motivate. Cicero denumea epicherema ratiocinatio și o socotea ca un raționament oratoric prin excelentă. Ex. Dacă este cinstit, merită toată lauda. X este cinstit, fiindcă nu fuge de răspundere. Deci X merită toată lauda. Datorită succedării raționamentelor în epicheremă, acestea decurgînd unele din altele, un lung discurs apare chiar ca o dezvoltare gradată a acesteia. Discursul lui Cicero Pro Milone poate fi redus la următoarea epicheremă: Ex. „Este îngăduit a ucide pe oricine care atentează la viața, legile naturale, drepturile ginților, exemplele dovedind-o. Clodius a încercat aceasta față de Milone, soldații săi, armele și uneltirile sale dovedind-o. Deci lui Milone i-a fost îngăduit să ucidă pe Clodius, deci Milone este nevinovat.”