enumerare sf [At: ROM. LIT. 195²/6 / V: (înv) ~măr~ / Pl: ~rări / E: enumera] 1 Numărare succesivă Si: enumerat¹ (1), enumerație (1). 2 Numire pe rând a elementelor unui întreg Si: enumerat¹ (2), enumerație (2), înșirare. 3 (Pcf) Numărare.

ENUMERARE, enumerări, s. f. Acțiunea de a enumera și rezultatul ei; înșirare. Enumerarea se face și aici sub formă de gradație, pornindu-se de la ființele cele mai apropiate: părinții, frații, surorile. L. ROM. 1953, nr. 3, 66. Enumerarea elementelor componente ale unei limbi nu constituie... definiția ei. ROSETTI, I. SL. 12.

ENUMERARE s.f. Acțiunea de a enumera și rezultatul ei; înșirare, numărătoare; enumerație. [< enumera].

ENUMERA, enumăr, vb. I. Tranz. A număra succesiv, unul câte unul, a numi rând pe rând elementele unui tot; a înșira. [Pz. ind. și: enumer] – Din fr. énumérer, lat. enumerare.

enumăra v vz enumera

enumărare sf vz enumerare

enumera vt [At: ȘINCAI, HR. I, 7/9 / V: (înv) ~măra, numera / Pzi: enumăr / E: fr énumerer, lat enumerare] 1 A număra succesiv unul câte unul. 2 A numi pe rând elementele unui tot Si: înșira. 3 (Pcf) A număra.

ENUMERA, enumer, vb. I. Tranz. A număra succesiv, unul câte unul, a numi rând pe rând elementele unui tot; a înșira. – Din fr. énumérer, lat. enumerare.

ENUMERA, enumăr, vb. I. Tranz. A număra unul cîte unul, a numi rînd pe rînd; a înșira. Între junii cărora le-a plăcut și le place a se ocupa de literatură trebuie să enumerăm și pe d. Vasile Păun. MACEDONSKI, O. IV 23.

ENUMERA vb. I. tr. A număra unul cîte unul; a înșira. [P.i. enumăr, 3,6 enumeră, conj. enumere. / < fr. énumérer, it., lat. enumerare].

ENUMERA vb. tr. a număra unul câte unul; a înșira. (< fr. énumérer, lat. enumerare)

A ENUMERA enumăr tranz. A număra sau a expune pe rând; a înșira. /<fr. énumérer, lat. enumerare

enumerà v. a număra unul câte unul.

*enúmer, a -á v. tr. (lat. e-número, -áre). Număr unu cîte unu. Expun, spun pe rînd, înșir: enumeră-mĭ candidațiĭ.

*enumerațiúne f. (lat. enumerátio, -ónis). Acțiunea de a enumera. Ret. O figură pin care înșirĭ faptele. – Și -áție și -áre. V. retorică.

enumerare s. f., g.-d. art. enumerării; pl. enumerări

enumerare s. f., g.-d. art. enumerării; pl. enumerări

enumerare s. f., g.-d. art. enumerării; pl. enumerări

enumera (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. enumăr, 2 sg. enumeri, 3 enumeră; conj. prez. 1 sg. să enumăr, 3 să enumere

!enumera (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. enumăr, 2 sg. enumeri, 3 enumeră; conj. prez. 3 să enumere; ger. enumerând

enumera vb., ind. prez. 1 sg. enumăr, 2 sg. enumeri, 3 sg. și pl. enumeră; conj. prez. 3 sg. și pl. enumere; ger. enumerând, part. enumerat

enumer, -eri 2.

ENUMERARE s. enumerație, înșirare, înșiruire. (A face ~ tuturor elementelor.)

ENUMERARE s. enumerație, înșirare, înșiruire. (A face ~ tuturor elementelor.)

ENUMERA vb. a înșira, a înșirui, (înv.) a număra. (A ~ toate avantajele metodei.)

ENUMERA vb. a înșira, a înșirui, (înv.) a număra. (A ~ toate avantajele metodei.)