15 definiții pentru enumerație enumărație enumerațiune enumerăciune

enumerație sf [At: CR (1830), 373 / V: (rar) ~iune, (înv) ~răciune, ~măr~, numerație / Pl: ~ii, (înv) ~rății, ~iuni / E: fr énumération, lat enumeratio, -ionis] 1-2 Enumerare (1-2). 3 Figură de stil care constă în înșirarea unor argumente, fapte, amănunte privitoare la aceeași împrejurare sau temă. 4 (Înv) Parte a unui discurs care precedă tema și în care autorul recapitulează argumentele expuse anterior.

ENUMERÁȚIE, enumerații, s. f. 1. Enumerare. 2. Figură de stil care constă în înșiruirea unor argumente, fapte etc. privitoare la aceeași împrejurare sau temă. ♦ (Înv.) Parte a unui discurs care precedă perorația și în care se recapitulează argumentele expuse anterior. – Din fr. énumération, lat. enumeratio.

ENUMERÁȚIE, enumerații, s. f. 1. Enumerare. 2. Figură de stil care constă în înșirarea unor argumente, fapte etc. privitoare la aceeași împrejurare sau temă. ♦ (Înv.) Parte a unui discurs care precedă perorația și în care autorul recapitulează argumentele expuse anterior. – Din fr. énumération, lat. enumeratio.

ENUMERÁȚIE, enumerații, s. f. (Rar) 1. Enumerare. 2. Figură de stil constînd în înșirarea unor argumente, fapte, amănunte referitoare la aceeași împrejurare sau temă. ♦ (Învechit) Parte a unui discurs care precedă perorația și în care autorul recapitulează argumentele expuse anterior.

enumeráție (-ți-e) s. f., art. enumeráția (-ți-a), g.-d. art. enumeráției; pl. enumeráții, art. enumeráțiile (-ți-i-)

enumeráție s. f. → numerație

ENUMERÁȚIE s. v. enumerare.

ENUMERÁȚIE s.f. 1. (Liv.) Enumerare; numărătoare, numărare. 2. Figură de stil care cuprinde înșiruirea tuturor argumentelor, faptelor etc. privitoare la aceeași împrejurare sau temă. 3. Parte a unui discurs care precedă perorația și în care autorul recapitulează toate dovezile cuprinse în argumentație. [Gen. -iei. / cf. fr. énumération, lat. enumeratio].

ENUMERÁȚIE s. f. 1. enumerare. 2. figură de stil constând în înșiruirea tuturor argumentelor, faptelor etc. privitoare la aceeași împrejurare sau temă. 3. parte a unui discurs care precedă perorația și în care autorul recapitulează toate dovezile cuprinse în argumentație. (< fr. énumération, lat. enumeratio)

ENUMERÁȚIE ~i f. 1) v. A ENUMERA. 2) Figură de stil, constând în numirea consecutivă a unor argumente și fapte referitoare la aceeași împrejurare sau la aceeași temă, pentru a reda ceva cu mai multă forță de convingere. /<fr. énumération, lat. enumeratio, ~onis

enumărație sf vz enumerație

enumerațiune sf vz enumerație

enumerăciune sf vz enumerație

*enumerațiúne f. (lat. enumerátio, -ónis). Acțiunea de a enumera. Ret. O figură pin care înșirĭ faptele. – Și -áție și -áre. V. retorică.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ENUMERÁȚIE s. enumerare, înșirare, înșiruire. (O ~ completă.)

Intrare: enumerație
enumerație substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular enumerație enumerația
plural enumerații enumerațiile
genitiv-dativ singular enumerații enumerației
plural enumerații enumerațiilor
vocativ singular
plural
enumărație
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
enumerațiune
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular enumerațiune enumerațiunea
plural enumerațiuni enumerațiunile
genitiv-dativ singular enumerațiuni enumerațiunii
plural enumerațiuni enumerațiunilor
vocativ singular
plural
enumerăciune
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.