18 definiții pentru enumerație enumărație enumerațiune enumerăciune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

enumerație sf [At: CR (1830), 373 / V: (rar) ~iune, (înv) ~răciune, ~măr~, numerație / Pl: ~ii, (înv) ~rății, ~iuni / E: fr énumération, lat enumeratio, -ionis] 1-2 Enumerare (1-2). 3 Figură de stil care constă în înșirarea unor argumente, fapte, amănunte privitoare la aceeași împrejurare sau temă. 4 (Înv) Parte a unui discurs care precedă tema și în care autorul recapitulează argumentele expuse anterior.

ENUMERÁȚIE, enumerații, s. f. 1. Enumerare. 2. Figură de stil care constă în înșiruirea unor argumente, fapte etc. privitoare la aceeași împrejurare sau temă. ♦ (Înv.) Parte a unui discurs care precedă perorația și în care se recapitulează argumentele expuse anterior. – Din fr. énumération, lat. enumeratio.

ENUMERÁȚIE, enumerații, s. f. 1. Enumerare. 2. Figură de stil care constă în înșirarea unor argumente, fapte etc. privitoare la aceeași împrejurare sau temă. ♦ (Înv.) Parte a unui discurs care precedă perorația și în care autorul recapitulează argumentele expuse anterior. – Din fr. énumération, lat. enumeratio.

ENUMERÁȚIE, enumerații, s. f. (Rar) 1. Enumerare. 2. Figură de stil constînd în înșirarea unor argumente, fapte, amănunte referitoare la aceeași împrejurare sau temă. ♦ (Învechit) Parte a unui discurs care precedă perorația și în care autorul recapitulează argumentele expuse anterior.

ENUMERÁȚIE s.f. 1. (Liv.) Enumerare; numărătoare, numărare. 2. Figură de stil care cuprinde înșiruirea tuturor argumentelor, faptelor etc. privitoare la aceeași împrejurare sau temă. 3. Parte a unui discurs care precedă perorația și în care autorul recapitulează toate dovezile cuprinse în argumentație. [Gen. -iei. / cf. fr. énumération, lat. enumeratio].

ENUMERÁȚIE s. f. 1. enumerare. 2. figură de stil constând în înșiruirea tuturor argumentelor, faptelor etc. privitoare la aceeași împrejurare sau temă. 3. parte a unui discurs care precedă perorația și în care autorul recapitulează toate dovezile cuprinse în argumentație. (< fr. énumération, lat. enumeratio)

ENUMERÁȚIE ~i f. 1) v. A ENUMERA. 2) Figură de stil, constând în numirea consecutivă a unor argumente și fapte referitoare la aceeași împrejurare sau la aceeași temă, pentru a reda ceva cu mai multă forță de convingere. /<fr. énumération, lat. enumeratio, ~onis

enumărație sf vz enumerație

enumerațiune sf vz enumerație

enumerăciune sf vz enumerație

*enumerațiúne f. (lat. enumerátio, -ónis). Acțiunea de a enumera. Ret. O figură pin care înșirĭ faptele. – Și -áție și -áre. V. retorică.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

enumeráție (-ți-e) s. f., art. enumeráția (-ți-a), g.-d. art. enumeráției; pl. enumeráții, art. enumeráțiile (-ți-i-)

enumeráție s. f. → numerație


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ENUMERÁȚIE s. v. enumerare.

ENUMERAȚIE s. enumerare, înșirare, înșiruire. (O ~ completă.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

enumerație (fr.), figură de stil care constă în expunerea rapidă „a tuturor părților unui întreg (a) sau a tuturor circumstanțelor unei acțiuni” (b); ca figură a insistenței, mai poate fi definită și astfel: „... care constă în a descompune un tot în diversele sale părți, pe care le enunțăm succesiv”, definiție care justifică și de ce o socotim între figurile belșugului de expresie (I). a) „Nu-l speria, căpitane... Boierii sunt slabi la fire: Brațul, haina, mintea, fața, inima, totu-i subțire”. (B. P. Hasdeu); b) „Sunt bătrân. Văzui cam multe... Strigau alții și mai tare Să trăiască Lăpușneanul, și-l vicleniră urât; Despot-Vodă să trăiască, și-apoi mi l-au omorât; Să trăiască Ștefan Tomșa, și-l goniră ca pe-un câne; Ioan Vodă să trăiască, și-l dete-n ghiare păgâne... Într-o clipă Lăpușneanul, Tomșa, Despot și Ion Fură sus și jos deodată... Vai și de Vodă Aron” (B. P. Hasdeu)

ENUMERAȚIE (< fr. énumération < lat. enumeratio, de la enumerare, a număra) Prezentare detaliată a faptelor sau aspectelor. Ex. „Galbeni, stupi, oi, cai, boi, și alte bagateluri de alde astea, prefăcute în parale, trebuiau să ducă dascălii poclon catihetului...” (I. CREANGĂ, Amintiri din copilărie) Enumerația duce la amplificație (procedeu folosit și în oratorie, repetare a principalelor argumente folosite de orator), prin ea atrăgîndu-se atenția asupra faptului sau aspectului înfățișat. Ex. Ia spune-mi ce-ți pasă Și ce mi te-apasă? Ori șaua, Ori zaua, Ori dalbe plocate, Ori scumpele arme, Ori trupșorul meu Ți se pare greu... (Mihu copilul, baladă) În următoarea enumerație se înfățișează diversitatea darurilor aduse la nuntă: Unii boi, Alții oi, Unii bani, Alții juncani. Unii vii, Alții moșii... (Moșneagul, poezie populară) Este tipică enumerarea cu sens hiperbolic. Ex. Tăie un cap, tăie două, Tăie nouăzeci și nouă... (Poezie populară)

Intrare: enumerație
enumerație substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • enumerație
  • enumerația
plural
  • enumerații
  • enumerațiile
genitiv-dativ singular
  • enumerații
  • enumerației
plural
  • enumerații
  • enumerațiilor
vocativ singular
plural
enumărație
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
enumerațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • enumerațiune
  • enumerațiunea
plural
  • enumerațiuni
  • enumerațiunile
genitiv-dativ singular
  • enumerațiuni
  • enumerațiunii
plural
  • enumerațiuni
  • enumerațiunilor
vocativ singular
plural
enumerăciune
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.