ENTITATE, entități, s. f. 1. (Fil.) Existență sau realitate determinată. 2. (În filosofia scolastică) Esență a unui lucru, existentă distinct, independent de acesta. 3. (Inform.) Totalitatea caracteristicilor unui obiect reprezentate sub formă de informații. – Din fr. entité, lat. entitas, -atis.

entitate sf [At: MAN. SĂNĂT. 16/19 / Pl: ~ități / E: fr entité, lat entitas, -tatis] 1 (În filozofia scolastică) Natura unui lucru, esența sa considerată în mod idealist și metafizic ca fiind distinctă de lucrul însuși și independentă de el. 2 Conținut de sine stătător. 3 Existență delimitată (ca întindere, importanță, valoare etc.) Si: realitate, existență, esență, natură.

ENTITATE, entități, s. f. Conținut de sine stătător, existență determinată (ca întindere, importanță, valoare etc.). – Din fr. entité, lat. entitas, -atis.

ENTITATE, entități, s. f. Conținut de sine stătător, existență delimitată (ca întindere, importanță, valoare etc.).

ENTITATE s.f. Ceea ce constituie esența, existența unui lucru; conținut de sine stătător. [Cf. fr. entité, lat. entitas < ens, entis – existență].

ENTITATE s. f. 1. existență, realitate de sine stătătoare, delimitată. 2. (fil.) esența unui lucru, existentă independent de acesta. (< fr. entité, lat. entitas)

ENTITATE ~ăți f. Existență delimitată ca întindere, importanță, valoare etc. /<fr. entité, lat. entitas, ~atis

entitate f. 1. termen de filozofie scolastică; ceeace constitue esența, natura chiar a unui lucru, considerată ca distinctă și independentă de lucrul însuș; 2. abstracțiune, vorbă goală.

*entitáte f. (mlat. éntitas, -átis, d. lat. ens, entis, part. d. esse, a fi). Filoz. Esență, ființă, lucru: o entitate metafizică.

entitate s. f., g.-d. art. entității; pl. entități

entitate s. f., g.-d. art. entității; pl. entități

entitate s. f., g.-d. art. entității; pl. entități