ene i [At: MAT. DIALECT. I 68 / E: ns cf ian] (Reg; are) Exclamație care exprimă mirarea.

ENE, ENACHE, ENACHI 1 npr. m. ¶ 2 popular Un fel de personificare a somnului, corespunzătoare Lui Morfeu: a venit moș Ene pe la gene ISP. PAMF.; Enachi se punea pe gene-i CRG., a adormit.

Ene (Moș) m. un fel de Morfeu: a venit Moș Ene pe la gene ISP. [Cf. proverbul: cu ochii bazaochii, cu enile sprincenile, cu gura știrbitură].

ENACHI, ENACHE 👉 ENE.

ENEA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „nouă”. [Pron. -ne-a-. / < fr. ennéa-, cf. gr. ennea].

ENEA- elem. „nouă”. (< fr. ennéa-, cf. gr. ennea)

ENE-, v. ENEA-. □ ~acant (v. -acant), adj., care are nouă spini; ~andru (v. -andru), adj., prevăzut cu nouă stamine; ~aploid (v. haplo-, v. -id), adj., s. n., (organism) ale cărui celule somatice au nouă seturi de cromozomi; ~odă (v. odă), s. f., tub electronic cu nouă electrozi.

ENEA- „nouă, cu nouă”. ◊ gr. ennea „nouă” > fr. ennéa-, engl. id. > rom. enea-. □ ~fil (v. -fil₂), adj., cu nouă frunze sau foliole; ~gin (v. -gin), adj., care are nouă pistile; ~gon (v. -gon₂), s. n., poligon cu nouă unghiuri și cu nouă laturi; ~petal (v. -petal), adj., care are nouă petale; ~silab (v. -silab), adj., s. m., (vers ) format din nouă silabe; ~sperm (v. -sperm), adj., care are nouă semințe; ~stil (v. -stil), adj., cu nouă coloane.

ENE, Constantin (1837-1877, n. Bacău), maior român. A participat la Războiul de Independență; a căzut eroic în luptele de la Rahova (nov. 1877).

En/e, -ea; -escu v. Ioan VI B 1.