11 definiții pentru emitent


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

emitent, ~ă a [At: PUȘCARIU, L. R. I, 2 / Pl: ~nți, ~e / E: lat emittens, -ntis] 1-2 Care emite (2, 6) Si: emițător (1, 7).

EMITÉNT, -Ă, emitenți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care emite hârtii de valoare, bancnote etc. 2. S. m. (Lingv.) Emițător. 3. S. m. Organism (stat, companie publică sau privată, organism internațional) care lansează un împrumut. – Din lat. emittens, -ntis, it. emittente.

EMITÉNT, -Ă, emitenți, -te, adj. Care emite hârtii de valoare, bancnote etc. – Din lat. emittens, -ntis, it. emittente.

EMITÉNT, -Ă, emitenți, -te, adj. Care emite hîrtii de valoare, bancnote etc.

EMITÉNT, -Ă adj. Care emite (hârtii de valoare, bancnote, unde electromagnetice etc.). [Cf. lat. emittens].

EMITÉNT, -Ă adj. care emite (hârtii de valoare, bancnote, unde) (< it. emittente, lat. emittens)

EMITÉNT ~tă (~ți, ~te) Care emite (bancnote, hârtii de valoare etc.). /<lat. emittens, ~ntis


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!emitént adj. m., s. m., pl. emiténți; adj. f. emiténtă, pl. emiténte

emitént adj. m., pl. emiténți; f. sg. emiténtă, pl. emiténte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EMITÉNT s. (FIN.) trăgător. (~ al unei polițe.)

EMITENT s. (FIN.) trăgător. (~ al unei polițe.)

Intrare: emitent
emitent adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • emitent
  • emitentul
  • emitentu‑
  • emitentă
  • emitenta
plural
  • emitenți
  • emitenții
  • emitente
  • emitentele
genitiv-dativ singular
  • emitent
  • emitentului
  • emitente
  • emitentei
plural
  • emitenți
  • emitenților
  • emitente
  • emitentelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)