9 definiții pentru emisiv


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

emisiv, ~ă a [At: NEGULICI / S și: (înv) ~ssiv / Pl: ~i, ~e / E: fr émissif] 1 (Teh; d. corpuri, substanțe, dispozitive etc.) Care are proprietatea de a emite radiații, lumină Si: emitent, emițător. 2 (Îs) Putere ~ă Capacitate a unui corp de a radia o cantitate de energie proporțională cu suprafața sa.

EMISÍV, -Ă, emisivi, -e, adj. Referitor la emisie; care are proprietatea de a emite (radiații, lumină); emițător (1). – Din fr. émissif.

EMISÍV, -Ă, emisivi, -e, adj. Referitor la emisiune; care are proprietatea de a emite (radiații, lumină); emițător (1). – Din fr. émissif.

EMISÍV, -Ă adj. Referitor la emisie; care are proprietatea de a emite (radiații, lumină); emițător. [< fr. émissif].

EMISÍV, -Ă adj. emițător. (< fr. émissif)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

emisív adj. m., pl. emisívi; f. emisívă, pl. emisíve

emisív adj. m., pl. emisívi; f. sg. emisívă, pl. emisíve


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EMISÍV adj. v. emițător, transmițător.

emisiv adj. v. EMIȚĂTOR. TRANSMIȚĂTOR.

Intrare: emisiv
emisiv adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • emisiv
  • emisivul
  • emisivu‑
  • emisi
  • emisiva
plural
  • emisivi
  • emisivii
  • emisive
  • emisivele
genitiv-dativ singular
  • emisiv
  • emisivului
  • emisive
  • emisivei
plural
  • emisivi
  • emisivilor
  • emisive
  • emisivelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)