13 definiții pentru „eminent”   declinări

EMINÉNT, -Ă, eminenți, -te, adj. Care se distinge prin calități (intelectuale) deosebite; excepțional, superior, remarcabil, excelent. – Din fr. éminent, lat. eminens, -ntis.

EMINÉNT, -Ă, eminenți, -te, adj. Care se distinge prin calități (intelectuale) deosebite; excepțional, superior, remarcabil, excelent. – Din fr. éminent, lat. eminens, -ntis.

EMINÉNT, -Ă, eminenți, -te, adj. Care se distinge prin calități (în special intelectuale) deosebite; remarcabil, excelent, excepțional. Un eminent om de știință.O îndeamnă să fie bucuroasă de Zăgreanu, care e un băiat eminent. REBREANU, R. I 207. Una din însușirile eminente ale d-lui Sadoveanu e putința de a spune tot ce vrea, tot ce are de spus. IBRĂILEANU, S. 5. Eminentul tînăr a fost viu felicitat de membrii comisiei. CARAGIALE, O. II 142.

eminént (excepțional) adj. m., pl. eminénți; f. eminéntă, pl. eminénte

eminént adj. m., pl. eminénți; f. sg. eminéntă, pl. eminénte

EMINÉNT adj. ales, deosebit, distins, ilustru, remarcabil. (Un profesor ~.)

EMINÉNT, -Ă adj. Excelent, excepțional, cu mari calități. [< fr. éminent, it. eminente, lat. eminens – dominant].

EMINÉNT, -Ă adj. care se distinge prin calități deosebite; remarcabil, excelent, excepțional. (< fr. éminent, lat. eminens, dominant)

EMINÉNT ~tă (~ți, ~te) Care se distinge prin calități (intelectuale) deosebite; excepțional; distins; deosebit. Student ~. /<fr. éminent, lat. eminens, ~ntis

eminent a. care domină, covârșește pe ceilalți.

*eminént, -ă adj. (lat. é-minens, -éntis, d. e-minére, a fi maĭ sus, a domina. V. iminent). Fig. Distins, superior celor-lalțĭ: elev eminent. Adv. Cu distincțiune, pin [!] excelență: România e o țară eminent (fals eminamente) agricolă.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EMINÉNT adj. ales, deosebit, distins, ilustru, remarcabil. (Un profesor ~.)