15 definiții pentru emițător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

emițător, ~oare [At: ENC. TEHN. I, 132 / Pl: ~i, ~oare / E: emite + -ător, cf fr émeteur] 1 a Care emite (2) Si: emitent (1). 2 a (Îs) Post ~ Post de radioemisie. 3 a (Îs) Putere ~oare Putere emisivă (2). 4 sn Dispozitiv sau instalație care emite unde sonore sau electromagnetice ori impulsuri de curent. 5 sm (Lin) Persoană care produce un enunț. 6-7 smf, a (Persoană) care emite acte, certificate etc. 8 sf Instituție financiară care pune în circulație bani, titluri, acțiuni, obligațiuni etc.

EMIȚĂTÓR, -OÁRE, emițători, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care emite; emisiv. ◊ Post emițător = post de radioemisie. 2. S. n. Dispozitiv, aparat sau instalație care emite unde sonore ori electromagnetice sau impulsii de curent. ◊ Emițător radio = radioemițător. 3. S. m. (Lingv.) Persoană care emite un enunț lingvistic. – Emite + suf. -ător (după fr. émetteur).

EMIȚĂTÓR, -OÁRE, emițători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care emite; emisiv. ◊ Post emițător = post de radioemisiune. 2. S. n. Dispozitiv, aparat sau instalație care emite unde sonore ori electromagnetice sau impulsii de curent. Emițător radio = radioemițător. – Emite + suf. -ător (după fr. émetteur).

EMIȚĂTOR, -OÁRE, emițători, -oare, adj. Care emite. ◊ Post emițător = post de radioemisiune. ♦ (Substantivat) Dispozitiv sau instalație care emite unde sonore ori electromagnetice sau impulsii de curent.

EMIȚĂTÓR, -OÁRE adj. Care emite; emitent. // s.n. Dispozitiv sau instalație care emite unde sonore ori electromagnetice sau impulsii de curent. [< emite + -(ă)tor, după fr. émetteur].

EMIȚĂTÓR, -OÁRE I. adj. care emite; emitent, emisiv. ♦ post ~ = post de radioemisiune. II. s. n. dispozitiv, instalație care emite unde sonore ori electromagnetice sau impulsuri de curent. (după fr. émetteur)

EMIȚĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care emite unde sonore sau electromagnetice. ~ de radio. /a emite + suf. ~ător


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

emițătór2 s. n., pl. emițătoáre

emițătór1 adj. m., pl. emițătóri; f. sg. și pl. emițătoáre

emițătór s. n., pl. emițătoáre

emițătór adj. m., pl. emițătóri; f. sg. și pl. emițătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EMIȚĂTÓR s., adj. 1. s. emițător radio = radioemițător. 2. adj. transmițător, (rar) emisiv. (Stație ~oare.)

EMIȚĂTOR adj. transmițător, (rar) emisiv. (Stație ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

EMIȚĂTÓR s. m. (< emíte + -ător, după fr. émetteur): cel care emite mesajul (cuvinte, propoziții și fraze); cel care vorbește, vorbitorul sau locutorul.

Intrare: emițător
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • emițător
  • emițătorul
  • emițătoru‑
  • emițătoare
  • emițătoarea
plural
  • emițători
  • emițătorii
  • emițătoare
  • emițătoarele
genitiv-dativ singular
  • emițător
  • emițătorului
  • emițătoare
  • emițătoarei
plural
  • emițători
  • emițătorilor
  • emițătoare
  • emițătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)