eluviu sn [At: ENC. ROM. / Pl: ~ii / E: fr éluvium] (Glg) Totalitate a rămășițelor produse de alterarea și dezagregarea rocilor.

ELUVIU, eluvii, s. n. Totalitatea produselor rămase pe loc în urma procesului de alterare și dezagregare a rocilor.

ELUVIU s.n. Totalitatea rămășițelor din dezagregarea rocilor. [Pron. -viu. / < fr. éluvium].

ELUVIU s. n. material detritic din dezagregarea rocilor. (< fr. éluvium)

ELUVIU ~i n. Masă minerală constând din rămășițe provenite din dezagregarea rocilor, caracterizată prin lipsa stratificației și prin nesortarea componenților. /<fr. éluvium

eluviu [viu pron. vĭu] s. n., art. eluviul; pl. eluvii, art. eluviile (desp. -vi-i-)

eluviu [viu pron. vĭu] s. n., art. eluviul; pl. eluvii, art. eluviile (-vi-i-)

eluviu s. n. [-viu pron. -viu], art. eluviul; pl. eluvii, art. eluviile (sil. -vi-i-)

eluviu, (engl.= eluvium)material rezultat prin dezagregare sau alterare și rămas la locul de formare. Adesea e. se individualizează ca o scoarță de alterare și poate atinge grosimi mari pe suprafețe orizontale sau slab înclinate. V. și coluviu; deluviu; proluviu.

ELÚVIU (< fr. {i}; {s} lat. elua „a dizolva”) s. n. Produse ale alterării exogene a rocilor, acumulate pe loc; se caracterizează prin lipsa stratificației și prin nesortarea materialului, fiind alcătuite din cei mai stabili componenți ai rocilor-mamă. Sunt răspândite în regiunile arctice și subarctice, unde gelivația acționează puternic, creând „câmpurile de pietre”.