9 definiții pentru eliminatoriu

ELIMINATÓRIU, -IE, eliminatorii, adj. Care elimină, care atrage eliminarea; eliminator. ♦ (Despre probele unui concurs) Care aduce excluderea din examen a concurenților mai slabi. – Din fr. éliminatoire.

ELIMINATÓRIU, -IE, eliminatorii, adj. Care elimină, care atrage eliminarea; eliminator. ♦ (Despre probele unui concurs) Care aduce excluderea din examen a concurenților mai slabi. – Din fr. éliminatoire.

ELIMINATÓRIU, -IE, eliminatorii, adj. Care elimină, care atrage (prin nerespectare) eliminarea. Condiție eliminatorie. ♦ (Despre una dintre probele unui examen) A cărei nereușită aduce excluderea din examene. Probă scrisă eliminatorie.

eliminatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. eliminatórie (-ri-e); pl. m. și f. eliminatórii

eliminatóriu adj. m. [-riu pron. -riu], f. eliminatórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. eliminatórii

ELIMINATÓRIU, -IE adj. Care elimină, care atrage eliminarea. ♦ (Despre probele unui concurs) Care elimină pe concurenții care nu le trec, nu le îndeplinesc. [Pron. -riu. / cf. fr. éliminatoire].

ELIMINATÓRIU, -IE adj. care elimină, care atrage eliminarea. ◊ (despre probele unui concurs) care elimină pe concurenții care nu le trec, nu le îndeplinesc. (< fr. éliminatoire)

ELIMINATÓRIU ~e (~i) Care atrage eliminare (dintr-un examen, dintr-un concurs etc.). /<fr. éliminatoire

*eliminatóriŭ, -ie adj. (d. eliminat). Care atrage eliminarea: probă eliminatorie.

Intrare: eliminatoriu
eliminatoriu adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular eliminatoriu eliminatoriul eliminatorie eliminatoria
plural eliminatorii eliminatoriii eliminatorii eliminatoriile
genitiv-dativ singular eliminatoriu eliminatoriului eliminatorii eliminatoriei
plural eliminatorii eliminatoriilor eliminatorii eliminatoriilor
vocativ singular
plural