2 intrări

7 definiții

elevare sf [At: CONSTANTINESCU, S. I, 70 / Pl: ~vări / E: eleva] (Liv; deseori complinit de „morală”, „spirituală”) Elevație (2).

eleváre s. f., pl. elevări

ELEVÁRE s.f. (Rar) Elevație. [< eleva].

eleva [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: ~vez / E: fr élever, lat elevare] (Liv; rar) 1 vt A ridica. 2-3 vtr A evolua. 4-5 vtr A (se) instrui.

elevá vb., ind. prez. 1 sg. elevéz, 3 sg. și pl. eleveáză

ELEVÁ vb. I. tr. A ridica. [< fr. élever].

ELEVÁ vb. tr. a ridica. (< fr. élever)

Intrare: elevare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular elevare elevarea
plural elevări elevările
genitiv-dativ singular elevări elevării
plural elevări elevărilor
vocativ singular
plural
Intrare: eleva
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) eleva elevare elevat elevând singular plural
elevea elevați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) elevez (să) elevez elevam elevai elevasem
a II-a (tu) elevezi (să) elevezi elevai elevași elevaseși
a III-a (el, ea) elevea (să) eleveze eleva elevă elevase
plural I (noi) elevăm (să) elevăm elevam elevarăm elevaserăm, elevasem*
a II-a (voi) elevați (să) elevați elevați elevarăți elevaserăți, elevaseți*
a III-a (ei, ele) elevea (să) eleveze elevau eleva elevaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)