electron sn [At: CADE / Pl: ~i / E: fr électron] (Fiz) Particulă elementară stabilă, cu sarcină electrică egală cu a protonului, dar negativă și cu masa de 1836 de ori mai mică, ce intră în alcătuirea atomilor tuturor substanțelor Si: (rar) negatron.

ELECTRON, electroni, s. m. Cel mai ușor element constitutiv al corpurilor încărcate cu sarcină electrică negativă.

ELECTRON s.n. Aliaj dur și ușor de magneziu, aluminiu, aramă și zinc, folosit mai ales în aeronautică. [Scris și elektron. / cf. fr. électron, it. electron, germ. Elektron].

ELECTRON s.m. Particulă elementară de materie care intră în compoziția atomului și este încărcată cu electricitate negativă; negatron. [< fr. électron, cf. engl. electron, germ. Elektron].

ELECTRON s. m. particulă elementară stabilă, cu cea mai mică sarcină negativă. (< fr. électron)

ELECTRON ~i m. Particulă elementară cu cea mai mică sarcină electrică negativă, care intră în componență atomului. [Sil. e-lec-tron] /<fr. électron

ELECTRONVOLT, electronvolți, s. m. Unitate de măsură a energiei, egală cu energia dobândită de un electron accelerat la o diferență de potențial de un volt. – Din fr. électron-volt.^[1]

electronvolt sm [At: LTR / Pl: ~lți / E: fr électronvolt] Unitate de măsură a energiei, egală cu energia dobândită de un electron accelerat la o diferență de potențial de un volt.

elektron sn [At: LTR² / E: ns cf ger Elektron] Aliaj dur și ușor de aluminiu și magneziu.

ELECTRON-VOLT, electron-volți, s. m. Unitate de măsură a energiei, egală cu energia dobândită de un electron accelerat la o diferență de potențial de un volt. – Din fr. électron-volt.^[1]

ELECTRONVOLT s.m. Unitate de energie folosită în fizica nucleară, egală cu energia cîștigată de un electron accelerat cu o diferență de potențial de un volt. [< fr. électronvolt].

ELEKTRON s.n. v. electron.

ELECTRONVOLT s. m. Unitate de măsură a energiei egală cu energia câștigată de un electron accelerat la o diferență de potențial de un volt. (din fr. électron-volt)

ELEKTRON s. n. aliaj dur și ușor de aluminiu și magneziu. (< germ. Elektron)

electronvolt s. m. (fiz.) Unitate de măsură pentru energie folosită în fizica atomică, egală cu energia dobândită de un electron la o diferență de potențial de un volt ◊ „Acum este însă vorba, după cum relatează China Nouă, de o mașină gigant de câteva zeci de GEV (miliarde de electronvolți).” Sc. 4 III 78 p. 5; v. și 28 VI 77 p. 4 (din fr. électron-volt, engl., rus. electron-volt; PR 1948; FC I 48; DTP, LTR; DEX, DN3)

ELECTRONVOLT ~ți m. Unitate de măsură a energiei electrice egală cu energia dobândită de un electron accelerat la diferența de potențial de un volt. /<fr. électron-volt

electron s. m., pl. electroni

electron s. m., pl. electroni

electron s. m., pl. electroni

electronvolt s. m., pl. electronvolți; simb. eV

!electronvolt s. m., pl. electronvolți; simb. eV

electronvolt s. m., pl. electronvolți; simb. eV

ELECTRON s. (FIZ.) (rar) negatron.

ELECTRON s. (FIZ.) (rar) negatron.

ELECTRÓN (< fr. {i}; {s} gr. elektron, „chihlimbar”). s. m. Particulă elementară, constituent general al materiei; are masa de repaus de 9,109 • 10^-31 kg, dimensiunile sub 10^-13 m și sarcina electrică negativă e = 1,602 • 10^-19 C. A fost descoperit (1897) de J.J. Thomson.

ELEKTRÓN (< germ.) subst. Grup de aliaje complexe de magneziu, având la bază sistemul binar aluminiu-magneziu, cu adaosuri de mangan, zinc și siliciu, în diferite proporții. Sunt utilizate în construcția de avioane, automobile, vagoane.

eV (METR.), simbol pentru electron-volt.