ELECTRON, electroni, s. m. Particulă elementară cu cea mai mică sarcină electrică cunoscută în natură și care intră în alcătuirea atomilor tuturor substanțelor. – Din fr. électron.

electron sn [At: CADE / Pl: ~i / E: fr électron] (Fiz) Particulă elementară stabilă, cu sarcină electrică egală cu a protonului, dar negativă și cu masa de 1836 de ori mai mică, ce intră în alcătuirea atomilor tuturor substanțelor Si: (rar) negatron.

* ELECTRON sm. ⚡ Fie-care din părticelele infinit de mici de electricitate negativă din care e format un curent electric [fr.].

*ELECTRON sm. ⚡ Fie-care din părticelele infinit de mici de electricitate negativă din care e format un curent electric [fr.].

ELECTRON, electroni, s. m. Particulă elementară cu cea mai mică sarcină electrică cunoscută în natură și care intră în alcătuirea atomilor tuturor substanțelor. – Din fr. électron.

ELECTRON, electroni, s. m. Cel mai ușor element constitutiv al corpurilor încărcate cu sarcină electrică negativă.

ELECTRON, electroni, s. m. Cel mai ușor element constitutiv al corpurilor încărcate cu electricitate negativă. – Fr. électron (< gr.).

ELECTRON s.m. Particulă elementară de materie care intră în compoziția atomului și este încărcată cu electricitate negativă; negatron. [< fr. électron, cf. engl. electron, germ. Elektron].

ELECTRON s. m. particulă elementară stabilă, cu cea mai mică sarcină negativă. (< fr. électron)

ELECTRON ~i m. Particulă elementară cu cea mai mică sarcină electrică negativă, care intră în componență atomului. [Sil. e-lec-tron] /<fr. électron

electron s. m., pl. electroni

electron s. m., pl. electroni

electron s. m., pl. electroni

ELECTRÓN (< fr. {i}; {s} gr. elektron, „chihlimbar”). s. m. Particulă elementară, constituent general al materiei; are masa de repaus de 9,109 • 10^-31 kg, dimensiunile sub 10^-13 m și sarcina electrică negativă e = 1,602 • 10^-19 C. A fost descoperit (1897) de J.J. Thomson.

ELECTRON s. (FIZ.) (rar) negatron.

ELECTRON s. (FIZ.) (rar) negatron.