11 definiții pentru electrochimie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ELECTROCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei fizice care studiază fenomenele de transformare a energiei chimice în energie electrică și invers, precum și legile acestor fenomene. – Din fr. électrochimie.

ELECTROCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei fizice care studiază fenomenele de transformare a energiei chimice în energie electrică și invers, precum și legile acestor fenomene. – Din fr. électrochimie.

electrochimie sfs [At: LM / S și: (înv) electro-chimie / E: fr électrochimie] Ramură a chimiei fizice care studiază fenomenele de transformare a energiei chimice în energie electrică și invers, precum și legile acestor fenomene.

ELECTROCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei fizice care studiază procesele chimice produse sub acțiunea curentului electric și fenomenele electrice produse de procese chimice.

ELECTROCHIMÍE s.f. Parte a chimiei care se ocupă cu studiul reacțiilor chimice cauzate de influența electricității. [Gen. -iei. / cf. fr. électrochimie].

ELECTROCHIMÍE s. f. ramură a chimiei care studiază reacțiile produse sub influența electricității. (< fr. électrochimie)

ELECTROCHIMÍE f. Ramură a chimiei fizice care se ocupă cu studiul fenomenelor de transformare a energiei chimice în energie electrică și invers. [G.-D. electrochimiei] /<fr. électrochimie

electro-chimie f. partea chimiei ce tratează despre descompunerea corpurilor prin electricitate.

*electro-chimíe f. Acea parte a chimiiĭ care se ocupă de fenomenele chimice în care electricitatea joacă un rol preponderant.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

electrochimíe s. f., art. electrochimía, g.-d. electrochimíi, art. electrochimíei

Intrare: electrochimie
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • electrochimie
  • electrochimia
plural
genitiv-dativ singular
  • electrochimii
  • electrochimiei
plural
vocativ singular
plural

electrochimie

  • 1. Ramură a chimiei fizice care studiază fenomenele de transformare a energiei chimice în energie electrică și invers, precum și legile acestor fenomene.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: