eidétic, ~ă a [At: REV. FIL. 1971, 1417 / P: e-i~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr eidétique] 1 (Flz) Referitor la esența lucrurilor. 2 Referitor la eidetism. 3 Specific eidetismului. 4 Care provine din eidetism. 5 Care aparține eidetismului. 6 (Psh) Care provine din imaginație.

EIDÉTIC, -Ă adj. 1. Referitor la eidetism; care provine din imaginație. 2. Referitor la esența lucrurilor, la semnificația lor. [< fr. eidétique].

EIDÉTIC, -Ă adj. 1. referitor la eidetism; care provine din imaginație. 2. referitor la esența, la semnificația lucrurilor. (< fr. eidétique)

eidetic (desp. e-i-) adj. m., pl. eidetici; f. eidetică, pl. eidetice

eidetic (e-i-) adj. m., pl. eidetici; f. eidetică, pl. eidetice

eidétic adj.m. (sil. e-i-), pl. eidétici; f. sg. eidétică, pl. eidétice

EIDÉTIC, -Ă (< fr.; {s} gr. eidos „imagine”) adj. 1. (FILOZ.) Care ține de esența lucrurilor, care posedă trăsăturile esenței. ◊ Reducție e. = (la Husserl) Suspendarea sau punerea în paranteză, succesiv, a judecăților relative la existența lumii spațio-temporale, în scopul de a accede la esență, la conștiința pură, proprie fenomenologiei. 2. (PSIH.) Care se referă la capacitatea, îndeosebi a copiilor, de a avea reprezentări foarte vii, de a conferi imaginilor o deosebită pregnanță. 3. (ESTETICĂ) Ceea ce definește dispoziția artistului de a-și reprezenta idei, produse ale imaginației, cu o accentuată plasticitate, după voință.