21 de definiții pentru egumen egumăn igomăn igumăn igumen (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

EGÚMEN, -Ă, egumeni, -e, s. m. și f. Stareț. – Din ngr. igúmenos.

egúmen, ~ă smf [At: CORESI, EV. 180 / V: (îrg) ~măn, igámăn, igómăn, igúmăn, (înv) ig~ / A și: (reg) ~mén / Pl: ~i, ~e / E: ngr ἡγούμενος[1] vsl ѥгоуменъ] Persoană care conduce o mănăstire (1) (ortodoxă) Si: stareț, (îrg) igomet Cf năstavnic. corectată

  1. În original, incorect tipărit: ἡγύμενος LauraGellner

EGÚMEN, -Ă, egumeni, -e, s. m. și f. Stareț(ă). – Din ngr. igúmenos.

EGÚMEN, egumeni, s. m. Conducător al unei mănăstiri de călugări; stareț, superior. Bine-credincioșii egumeni grași își rînduiau gospodăriile pline ca stupii. SADOVEANU, Z. C. 80. O legătură cu felii de pere și de mere zvîntate la soare, mai pîntecoasă decît un egumen, ținea cumpănă în celalalt desag. HOGAȘ, M. N. 154. Spun că bietul Pipăruș A fost egumen pe la schituri. COȘBUC, P. II 251.

EGÚMEN ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat conducerea unei mănăstiri. /<ngr. egúmenos

egumen m. superiorul unei mânăstiri de călugări. [Și igumen: gr. mod. IGŬMENOS].

egúmen m. (ngr. igúmenos, [d. vgr. ῾égúmenos = ῾egemón, șef], de unde și vsl. igumenŭ. V. egemonie). Stariț, superior de mînăstire.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EGUMEN s. (BIS.) stareț, (astăzi rar) superior, (înv. și reg.) staroste, (înv.) prot. (~ al mănăstirii Putna.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

egúmen (egúmeni), s. m. – Superior al unei mănăstiri de călugări ortodocși. Erau numiți de episcopi (începînd cu Miron Barnovski, 1627, de călugării înșiși) și prezentați Domnului de Marele Sfetnic sau Logofăt. De la constituția lui Constantin Mavrocordat (1734) au fost desemnați de mitropolit și confirmați de Domnitor. – Var. igumen. Mt. igumin. Ngr. ἠγούμενος, cf. bg. igumen (Conev 108). – Der. egumenie, s. f. (demnitate de egumen), din ngr. ἠγουμενία; egumenesc, adj. (propriu unui egumen).

egumen În limba mai veche se spunea igumen, în acord cu originalul neogrec ἠγούμενος. Mai tîrziu nu mai apare decît egumen. TDRG notează: „cu un e~ surprinzător”. Scriban se mulțumește să noteze că forma neogreacă o continuă pe cea din greaca veche, iar DLRM spune: „din ngr. egumenos” (acesta însă, bineînțeles, nu există). De o influență a pronunțării erasmice nu poate fi vorba, căci e- apare din secolul al XVII-lea, într-o vreme cînd nimeni nu pronunța erasmic la noi. Soluția mi se pare că este să vedem în egumen un caz de hiperurbanism. În Tend. act, p. 38, n. 23, am citat cazul lui egrasie pentru igrasie (în mod curios, DA vede aici o „hiperlatinizare”); acesta ar putea fi eventual pus în paralelă cu econom/iconom, unde forma cu i reprezintă pronunțarea neogreacă, iar cea cu e pronunțarea erasmică. Dar am citat în pasajul pomenit mai sus exemplul lui ilev pentru elev, care nu este grecesc, și se pot găsi chiar cuvinte de origine greacă unde i în neogreacă se pronunță cu e: ipistat în loc de epistat. De aceea cred că închiderea lui e neaccentuat se datorează, cel puțin în unele exemple, unei tendințe românești, prezente mai de mult, și ca o reacție la această tendință au putut apărea pronunțări ca egumen în loc de igumen.

arată toate definițiile

Intrare: egumen
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • egumen
  • egumenul
  • egumenu‑
plural
  • egumeni
  • egumenii
genitiv-dativ singular
  • egumen
  • egumenului
plural
  • egumeni
  • egumenilor
vocativ singular
  • egumenule
  • egumene
plural
  • egumenilor
egumăn
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
igomăn
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
igumăn
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • igumen
  • igumenul
  • igumenu‑
plural
  • igumeni
  • igumenii
genitiv-dativ singular
  • igumen
  • igumenului
plural
  • igumeni
  • igumenilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

egumen, -ă egumenă egumăn igomăn igumăn igumen

  • exemple
    • Bine-credincioșii egumeni grași își rînduiau gospodăriile pline ca stupii. SADOVEANU, Z. C. 80.
      surse: DLRLC
    • O legătură cu felii de pere și de mere zvîntate la soare, mai pîntecoasă decît un egumen, ținea cumpănă în celalalt desag. HOGAȘ, M. N. 154.
      surse: DLRLC
    • Spun că bietul Pipăruș A fost egumen pe la schituri. COȘBUC, P. II 251.
      surse: DLRLC
    • Egumena schitului Roșioara era maica Evlampia. GALACTION, O. I 315.
      surse: DLRLC

etimologie: