9 definiții pentru egolatru

EGOLÁTRU, -Ă, egolatri, -e, adj. Stăpânit de egolatrie. – Cf. lat. ego (după idolatru).

EGOLÁTRU, -Ă, egolatri, -e, adj. Stăpânit de egolatrie. – Cf. lat. ego, după idolatru.

egolátru (-la-tru) adj. m., pl. egolátri; f. egolátră, pl. egolátre

egolátru adj. m. (sil. -tru), pl. egolátri (sil. -la-tri); f. sg. egolátră, pl. egolátre

EGOLÁTRU adj., s. v. egotist.

EGOLÁTRU, -Ă adj. (Rar) Stăpânit de egolatrie; egoist, egotist. [Cf. lat. ego – eu, după idolatru].

EGOLÁTRU, -Ă adj., s. m. f. (om) stăpânit de egolatrie. (< ego- + -latru)


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EGOLÁTRU adj., s. egotist. (Persoană ~.)

EGO-1 „eu, propria persoană”. ◊ L. ego „eu” > fr. égo-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. ego-.~centric (v. -centric), adj., s. m. și f., (persoană) care privește totul prin prisma intereselor și sentimentelor proprii, considerîndu-se centrul oricărei situații; ~filie (v. -filie1), s. f., iubire patologică de sine; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație patologică a propriei persoane; sin. egocentrism; ~latru (v. -latru), adj., stăpînit de egolatrie.

Intrare: egolatru
egolatru adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular egolatru egolatrul egolatră egolatra
plural egolatri egolatrii egolatre egolatrele
genitiv-dativ singular egolatru egolatrului egolatre egolatrei
plural egolatri egolatrilor egolatre egolatrelor
vocativ singular
plural