15 definiții pentru efracție efracțiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

EFRÁCȚIE, efracții, s. f. Spargere a zidurilor, forțare a încuietorilor sau a oricărui dispozitiv de închidere, pentru săvârșirea unei infracțiuni. [Var.: efracțiúne s. f.] – Din fr. effraction.

efracție sf [At: COSTINESCU / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr effraction, lat effractio, -onis] 1 Spargere a unei uși, a unui dispozitiv de închidere, în vederea săvârșirii unei infracțiuni. 2 (Jur; îs) Furt prin (sau, înv, cu) ~ Furt prin spargere.

EFRÁCȚIE, efracții, s. f. Spargere a zidurilor, forțare a încuietorilor sau a oricărui dispozitiv de închidere, ca mijloc pentru săvârșirea unei infracțiuni. [Var.: efracțiúne s. f.] – Din fr. effraction.

EFRÁCȚIE s. f. Spargere a unei uși, broaște, ferestre etc. făcută cu scopul de a jefui. ◊ (Jur.) Furt prin efracție = furt prin spargere.

EFRÁCȚIE s.f. Spargere făcută cu intenția de a fura. [Gen. -iei, var. efracțiune s.f. / cf. fr. effraction, lat. effractio].

EFRÁCȚIE s. f. spargere cu intenția de a fura. (< fr. effraction, lat. effractio)

EFRÁCȚIE f. Forțare a unei încuietori pentru a săvârși o infracțiune. [G.-D. efracției; Sil. e-frac-ți-e] /<fr. effraction

EFRACȚIÚNE s. f. v. efracție.

efracțiune f. spargere făcută cu gândul de a fura.

efracțiúne f. (după fracțiune, d. lat. ef-fringere, fractum, a frînge, a sparge; fr. effraction). Jur. Spargere făcută cu intențiunea de a fura: furtu cu efracțiune e calificat ca crimă. – Și -ácție.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

efrácție (e-frac-ți-e) s. f., art. efrácția (-ți-a), g.-d. art. efrácției; pl. efrácții, art. efrácțiile (-ți-i-)

Intrare: efracție
efracție substantiv feminin
  • silabație: e-frac-ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • efracție
  • efracția
plural
  • efracții
  • efracțiile
genitiv-dativ singular
  • efracții
  • efracției
plural
  • efracții
  • efracțiilor
vocativ singular
plural
efracțiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • efracțiune
  • efracțiunea
plural
  • efracțiuni
  • efracțiunile
genitiv-dativ singular
  • efracțiuni
  • efracțiunii
plural
  • efracțiuni
  • efracțiunilor
vocativ singular
plural

efracție efracțiune

  • 1. Spargere a zidurilor, forțare a încuietorilor sau a oricărui dispozitiv de închidere, pentru săvârșirea unei infracțiuni.
    surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie: