17 definiții pentru editor editer


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

EDITÓR, -OÁRE, editori, -oare, s. m. și f. Persoană (fizică sau juridică) având sarcina de a edita o carte, o revistă etc. – Din fr. éditeur, lat. editor.

editor, ~oare [At: HELIADE, D. J. 181/6 / V: (îvr) ~tér sm / Pl: ~i, ~oare / E: fr éditeur, lat editor] 1 Persoană care stabilește, pe baza unei cercetări amănunțite, forma unui text în vederea publicării (cu adnotări critice și explicative). 2 Persoană care îngrijește apariția unei opere. 3 Persoană care tipărește și difuzează o carte, o publicație etc. 4 Persoană care organiza, în Roma antică, jocuri, spectacole etc. corectată

EDITÓR, -OÁRE, editori, -oare, s. m. și f. Persoană care editează o operă. – Din fr. éditeur, lat. editor, -oris.

EDITÓR, -OÁRE, editori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu stabilirea textului, adnotarea și publicarea operelor unui autor. Kogălniceanu este primul editor al letopisețelor romînești. 2. Persoană care se ocupă cu tipărirea și difuzarea unor opere.

EDITÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care se ocupă cu editarea cărților, a revistelor etc. [< fr. éditeur].

EDITÓR, -OÁRE I. s. m. f. 1. persoană, societate care editează cărți, reviste etc. ◊ persoană care pregătește publicarea unor texte, o emisiune de televiziune etc. 2. cel care efectuează editarea programelor pe un ordinator. II. s. n. (inform.) parte a unui calculator care face editarea programelor (4). (< fr. éditeur, lat. editor)

EDITÓR ~i m. Persoană specializată în editarea publicațiilor (cărți, reviste etc.). /<fr. éditeur, lat. editor, ~oris

*editór, -oáre f. (lat. éditor, -óris, d. éditus, part. d. é-dere, a scoate, a emite, compus ca și vén-dere. V. vînd). Care editează: librar editor.

editór-crític s. m. Critic care conduce o editură ◊ „Așadar, nu editor-critic cu orice preț, ci un editor cultivat, onest și cu autoritate profesională în meseria pe care o exercită.” R.l. 15 VIII 77 p. 2 (din editor + critic)

librár-editór s. m. Librar care este și editor ◊ „Fondată în martie 1895 de către D.S., scriitor și folclorist, și C.M., librar-editor, «Biblioteca pentru toți» s-a impus unui mare public cititor din țara noastră.” Luc. 7 IV 73 p. 9. ◊ „Familia îndurerată anunță încetarea din viață a celui ce a fost G.N.C., fost librar-editor din Brașov.” R.l. 11 VI 74 p. 4 (din librar + editor)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

editór s. m., pl. editóri

editór s. m., pl. editóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EDITÓR s. (înv.) librar.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

EDITÓR, -OÁRE (< fr.) s. m. și f. 1. Persoană (fizică sau juridică) care se ocupă cu editarea cărților, a revistelor etc. 2. (INFORM.) E. de legături = program de sistem utilizat pentru legarea mai multor module-obiect, provenite din una sau mai multe translatări. E. de program = program care realizează, pe baza unor comenzi, editarea unui program-sursă. E. de texte = program care poate realiza formarea sau modificarea oricărui text, inclusiv textul programelor-sursă.

Intrare: editor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • editor
  • editorul
  • editoru‑
plural
  • editori
  • editorii
genitiv-dativ singular
  • editor
  • editorului
plural
  • editori
  • editorilor
vocativ singular
  • editorule
plural
  • editorilor
editer
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

editor, -oare editoare editor editer

  • 1. Persoană (fizică sau juridică) având sarcina de a edita o carte, o revistă etc.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: librar un exemplu
    exemple
    • Kogălniceanu este primul editor al letopisețelor românești.
      surse: DLRLC

etimologie: