10 definiții pentru edificiu

EDIFÍCIU, edificii, s. n. Clădire publică mare, construcție impunătoare (adăpostind o instituție). – Din fr. édifice, lat. aedificium.

EDIFÍCIU, edificii, s. n. Clădire mare, construcție impunătoare (adăpostind o instituție). – Din fr. édifice, lat. aedificium.

EDIFÍCIU, edificii, s. n. Clădire mare, construcție impunătoare. Se întinde orașul cu edificiile lui uriașe. STANCU, U.R.S.S. 17. Afară de Acropolis, se văd ruinele unui teatru; aproape de acest teatru se vede un alt templu ruinat, precum și mai multe alte edificii. BOLINTINEANU, O. 306.

edifíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. edifíciul; pl. edifícii, art. edifíciile (-ci-i-)

edifíciu s. n. [-ciu pron. -ciu], art. edifíciul; pl. edifícii, art. edifíciile (sil. -ci-i-)

EDIFÍCIU s.n. Clădire impunătoare, de mari proporții. [Pron. -ciu. / < lat. aedificium, cf. it. edificio, fr. édifice].

EDIFÍCIU s. n. clădire impunătoare, de mari proporții. (< lat. aedificium, fr. édifice)

EDIFÍCIU ~i n. Construcție arhitecturală (de proporții) impunătoare (cu destinație publică). [Sil. e-di-fi-ciu] /<fr. édifice, lat. aedificium

edificiu n. 1. clădire mare (palat, templu, etc.); 2. fig. lucruri dispuse și combinate cu artă: edificiu social; 3. așezământ, instituțiune: edificiu feudal.

*edifíciŭ n. (lat. aedi-ficium). Zidire mare (palat, templu). Fig. Instituțiune: edificiŭ social. V. hardughie.

Intrare: edificiu
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular edificiu edificiul
plural edificii edificiile
genitiv-dativ singular edificiu edificiului
plural edificii edificiilor
vocativ singular
plural