echină sf [At: LM / V: (îvr) echin sm, ~nus sm / Pl: ~ne / E: ngr ἐχῖνος, fr échine] 1 (Arh) Mulură convexă, specifică ordinului doric, plasată imediat sub abacă. 2 (Ant) Urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele procesuale.

ECHINĂ s.f. 1. Urnă de pămînt ars sau de metal în care grecii păstrau actele procesuale. 2. Mulură convexă, specifică ordinului doric, așezată imediat sub abacă. [< fr. échine, it. echino, gr. echinos].

ECHINĂ s. f. 1. urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele procesuale. 2. mulură convexă în sfert de cerc, situată imediat sub abaca unui capitel doric. 3. ornament al capitelului coloanei ionice; ovă. (< fr. échine)

echin sm vz echină^[1] modificată

echinus sm vz echină

ECHIN, -Ă adj. De cal. ◊ (Med.) Varus echin = deformație constînd în extensiunea forțată a labei piciorului ca urmare a scurtării mușchilor superiori ai gambei. [Var. ecvin, -ă adj. / < fr. équin, cf. lat. equinus < equus – cal].

ECVIN, -Ă adj. v. echin.

ECVIN, -Ă adj. de cal. ♦ varus ~ = deformație constând în extensiunea forțată a labei piciorului ca urmare a scurtării mușchilor superiori ai gambei. (< fr. équin, lat. equinus)

echină s. f., g.-d. art. echinei; pl. echine

echină s. f., g.-d. art. echinei; pl. echine

echină s. f., g.-d. art. echinei; pl. echine

ecvin adj. m., pl. ecvini; f. ecvină, pl. ecvine

ecvin adj. m., pl. ecvini; f. ecvină, pl. ecvine

ecvin adj. m., pl. ecvini; f. sg. ecvină, pl. ecvine