16 definiții pentru eșec

EȘÉC, eșecuri, s. n. Înfrângere, insucces, neizbândă, nereușită într-o acțiune. – Din fr. échec.

EȘÉC, eșecuri, s. n. Înfrângere, insucces, neizbândă, nereușită într-o acțiune. – Din fr. échec.

EȘÉC, eșecuri, s. n. Insucces, neizbîndă, nereușită, înfrîngere într-o acțiune. Totuși trebuie să fie o greșeală. Sau ne-a scăpat ceva... Altfel cum se explică eșecul? În laborator toate probele au ieșit bine. BARANGA, I. 179.

eșéc s. n., pl. eșécuri

eșéc s. n., pl. eșécuri

EȘÉC s. 1. insucces, nereușită, (rar) neizbândă, (livr.) fiasco, (fam.) chix. (~ într-o acțiune). 2. v. cădere. 3. v. înfrângere.

Eșec ≠ reușită, succes, victorie

EȘÉC s.n. Nereușită, insucces, înfrângere. [< fr. échec].

EȘÉC s. n. nereușită, insucces. (< fr. échec)

eșéc (eșécuri), s. n. – Înfrîngere, insucces, nereușită. Fr. échec.Der. eșua, vb., din fr. échouer.

EȘÉC ~uri n. Nerealizare a unei acțiuni la care s-a depus un efort fizic sau intelectual susținut; insucces; nereușită. /<fr. échec

eșec n. pagubă mare, neizbândă (= fr. echec).

*eșéc n., pl. urĭ (fr. échec, insucces, pl. échecs, jocu de șah. V. șah). Barb. Fiasco, cădere, nereușită, nesucces. A suferi un eșec, a face fiasco, a da chix. V. eșuez.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EȘÉC s. 1. insucces, nereușită, (rar) neizbî́ndă. (~ într-o acțiune.) 2. cădere, insucces, nereușită, picare, (livr.) fiásco, (fam.) chix. (~ la un examen.) 3. bătaie, înfrîngere. (A suferit primul ~ într-un meci.)

Intrare: eșec
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ec ecul
plural ecuri ecurile
genitiv-dativ singular ec ecului
plural ecuri ecurilor
vocativ singular
plural