8 definiții pentru duumvir


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DUUMVÍR, duumviri, s. m. Magistrat din Roma antică însărcinat împreună cu altul să exercite o anumită funcție. [Pr.: du-um-] – Din lat. duumvir.

DUUMVÍR, duumviri, s. m. Magistrat din Roma antică însărcinat împreună cu altul să exercite o anumită funcție. [Pr.: du-um-] – Din lat. duumvir.

duumvír sm [At: STAMATI, D. / P: du-um~ / Pl: ~i / E: lat duumvir] (În Roma antică) Fiecare dintre cei doi magistrați însărcinați să exercite o anumită funcție.

DUUMVÍR s.m. (Ist.) Magistrat roman care exercita o funcție importantă împreună cu un alt magistrat. [Pron. du-um-. / < lat. duumvir].

DUUMVÍR s. m. magistrat roman care exercita o funcție importantă împreună cu un alt magistrat. (< lat. duumvir)

DUUMVÍR ~i m. (în Roma antică) Fiecare din cei doi magistrați care formau duumviratul. [Sil. du-um-] /<lat. duumvir

* duunvír m. (lat. duúmvir, d. duum, de doĭ, a doĭ, Și vir, bărbat. V. decenvir). La Romanĭ, magistrat care funcționa împreună cu altu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

duumvír s. m. (sil. du-um-), pl. duumvíri

Intrare: duumvir
  • silabație: du-um-vir info
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • duumvir
  • duumvirul
  • duumviru‑
plural
  • duumviri
  • duumvirii
genitiv-dativ singular
  • duumvir
  • duumvirului
plural
  • duumviri
  • duumvirilor
vocativ singular
  • duumvirule
  • duumvire
plural
  • duumvirilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

duumvir

  • 1. Magistrat din Roma antică însărcinat împreună cu altul să exercite o anumită funcție.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: