durbacă sf [At: H III, 245 / V: durbac sn / Pl: ~băci, ~ce / E: ns cf tc dibek] 1 Vas făcut din doage, mai larg la gură și mai strâmt la fund, în care se pune laptele la închegat (sau în care se ține zerul la fiert) Si: budac², curătoare² (2). 2 Vas în care se strânge apă de ploaie Si: cadă (3). 3 Vas deasupra căruia se pune teascul pentru prepararea cașului. 4 Cada teascului de struguri Si: casă, coș, cutie, drob, ladă, țarc. 5 Vas cu apă rece în care se află serpentina alambicului de țuică. 6 Bazinul pe care-l face apa în căderea ei la o cascadă.

DURBACĂ, durbace, s. f. Cada teascului de struguri. ♦ Vasul care conține serpentina alambicului de țuică.

durbacă f. coșul sau cada teascului. [Cf. turc. DIBEK, cadă mare].

durbácă f., pl. e și ăcĭ (turc. dibek, piŭă, ca arșic, arșa din ašyk, aša; alb. dübek, putineĭ). Munt. Mold. sud. Cada teasculuĭ de strugurĭ. Refrigerantu în care e serpentinu la facerea rachiuluĭ (V. țigher). Cadă de vre-o 40 de vedre.

durbac sn vz durbacă

durbacă (reg.) s. f., g.-d. art. durbacei; pl. durbace

durbacă s. f., g.-d. art. durbacei; pl. durbace

durbacă s. f., g.-d. art. durbacei; pl. durbace

durbacă (-ăci), s. f. – 1. Cada teascului de struguri. – 2. Vas cu apă rece la alambic. Tc. dibek (Șeineanu, II, 165), cf. alb. dübek „ciubăr”.