16 definiții pentru duraluminiu duralumin duraluminium

duralumíniu sns [At: CADE / V: duralumín, ~um / E: dur1 + aluminiu, cf fr duralumin] Aliaj al aluminiului cu cuprul și cu mici cantități de magneziu, mangan și siliciu, ușor și rezistent, folosit în special la construcția avioanelor.

DURALUMÍNIU® s. n. Aliaj al aluminiului cu cuprul și cu mici cantități de magneziu, ușor și rezistent, folosit în special la construcția avioanelor. – Dur1 + aluminiu (după fr. duralumin).

DURALUMÍNIU s. n. Aliaj al aluminiului cu cupru și cu mici cantități de magneziu, mangan și siliciu, ușor și rezistent, folosit în special la construcția avioanelor. – Dur1 + aluminiu (după fr. duralumin).

DURALUMÍNIU s. n. Aliaj ușor și rezistent al aluminiului cu magneziu, cupru, mangan, siliciu etc., folosit pe scară întinsă la construcții mecanice (în special la construcția avioanelor).

!duralumíniu [niu pron. nĭu] (du-ra-/dur-a-) s. n., art. duralumíniul

duralumíniu s. n. (sil. mf. dur-) [-niu pron. -niu], art. duralumíniul

DURALUMÍNIU s.n. Aliaj de aluminiu, cupru, magneziu, mangan și siliciu, foarte rezistent și ușor, folosit în aeronautică și în construcții mecanice. [Pron. -niu, var. duralumin, duraluminium s.n. / < fr. duralumin].

DURALUMÍNIU s. n. aliaj de aluminiu, cupru, magneziu, mangan și siliciu, foarte rezistent și ușor; dural1. (< fr. duralumin)

DURALUMÍNIU n. Aliaj ușor și foarte rezistent, alcătuit din aluminiu, cupru și alte metale, folosit mai ales în aeronautică. /dur + aluminiu.

* duralumíniŭ n. Un aliaj format din aluminiŭ (93%), aramă (3%), manganez (3%) și magneziŭ (1%).

duralumín sns vz duraluminiu

duralumínium sns vz duraluminiu

DURALUMÍN s.n. v. duraluminiu.

DURALUMÍNIUM s.n. v. duraluminiu.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DURALUMINIU aliaj de aluminiu (~95%), cupru (~4%), magneziu (~0,5%), mangan (~0,5%) și alte elemente, având o rezistență ridicată obținută prin tratament termic fiind utilizat în aviație pe scară largă pentru crearea unor piese care necesită greutate specifică mică și rezistență ridicată.

DURALUMÍNIU (‹ germ., fr.; {s} Dür[en] + germ. Aluminium „aluminiu”) s. n. Aliaj de aluminiu cu cupru și magneziu, care poate fi durificat prin călire și îmbătrânire, folosit în ind. aeronautică, la fabricarea pieselor cu greutate specifică mică și rezistență mare. A fost obținut (1809) de metalurgul german A. Wilm.

Intrare: duraluminiu
duraluminiu substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular duraluminiu duraluminiul
plural
genitiv-dativ singular duraluminiu duraluminiului
plural
vocativ singular
plural
duralumin
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular duralumin duraluminul
plural
genitiv-dativ singular duralumin duraluminului
plural
vocativ singular
plural
duraluminium
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular duraluminium duraluminiumul
plural
genitiv-dativ singular duraluminium duraluminiumului
plural
vocativ singular
plural