8 definiții pentru durăt


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dúrăt sn [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 296/37 / Pl: ~e / E: durăi, cf freamăt] 1 Zgomot mare (produs de o prăbușire sau de o rostogolire) Si: huruit. 2 Bubuit intens al armelor de foc. 3 Tunet. 4 (Fig) Zarvă.[1] modificată

  1. În original, cuv. acc. incorect: durắt LauraGellner

DÚRĂT, durăte, s. n. (Rar) Suferință, zbucium. Țara, maiestate, E-n durăt greu. Tu nu-i auzi suspinul. VLAHUȚĂ, O. A. 38.

durăt n. Mold. zăpăceală, gălăgie: tocmai acum în durătul ăsta CR. [V. dur!].

dúrăt n., pl. ete (d. a durui). Est. Rar. Duruĭală, huiet de prăbușire, de vehicule (huruĭală), pașĭ grăbițĭ (tropot), de ploaĭe răpede (ropot) ș.a. (La Cost. „bubuitură”).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dúrăt (rar) s. n., pl. dúrăte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DÚRĂT s. v. bubuire, bubuit, bubuitură, detonație, detunare, detunat, detunătură, duduit, duduitură, durăit, durăitură, duruit, huruială, huruit, huruitură, trăsnet, trăsnitură, tunet, vuiet.

durăt s. v. BUBUIRE. BUBUIT. BUBUITURĂ. DETONAȚIE. DETUNARE. DETUNAT. DETUNĂTURĂ. DUDUIT. DUDUITURĂ. DURĂIT. DURĂITURĂ. DURUIT. HURUIALĂ. HURUIT. HURUITURĂ. TRĂSNET. TRĂSNITURĂ. TUNET. VUIET.

Intrare: durăt
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • durăt
  • durătul
  • durătu‑
plural
  • durăte
  • durătele
genitiv-dativ singular
  • durăt
  • durătului
plural
  • durăte
  • durătelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

durăt

etimologie: