durăitoare sf [At: RESMERIȚĂ, D. / V: ~rui~ / Pl: ~tori / E: durăi + -toare] (Reg) 1 Loc unde cade cu zgomot apa unui râu Si: cascadă (1), cataractă (2-3), durăitură. 2 Jucărie de copii Cf hârâitoare. 3 Obiect care produce un zgomot puternic, cu care se sperie păsările Si: clămpănitoare (1), sbârnăitoare, scârțâitoare. 4 (Gmț) Vioară de calitate proastă.

❍ DURĂITOARE sf. = HÎRÎITOARE [durăi].

duruitoare sf vz durăitoare

DURUITOARE sf. = HÎRÎITOARE [durui].

DURUITOARE, duruitori, s. f. (Mold.) Cascadă. Sub rîpa dreaptă a muntelui, scînteia o pînză de apă în cădere: acolo era o duruitoare. SADOVEANU, F. J. 372.

duruitoare f. fam. scripcă proastă.

duruitoare (pop.) (desp. -ru-i-) s. f., g.-d. art. duruitorii; pl. duruitori

duruitoare (rar) (-ru-i-) s. f., g.-d. art. duruitorii; pl. duruitori

duruitoare s. f., g.-d. art. duruitorii; pl. duruitori

DURUITOAREA, cascadă în două trepte pe versantul de NV a masivului Ceahlău, la 1.200 m alt.; înălțimea primei trepte 20 m, iar totală 30 m. Obiectiv turistic în apropiere de stațiunea Durău.

DURUITOARE s. v. cascadă, cataractă, cădere de apă.

duruitoare s. v. CASCADĂ. CATARACTĂ. CĂDERE DE APĂ.

durăitoáre, durăitori, (duruitoare), s.f. (reg.) Moară de lemn de mână, cu care se face zgomot ca să se sperie păsările (pentru protejarea culturilor agricole). ■ Exclusiv în Maram. și nordul Trans; în alte zone din țară: zbârnâitoare, uruitoare, cârâitoare. – Din durăi „a face zgomot” + suf. -toare (MDA).

duruitoáre, s.f. v. durăitoare.