13 definiții pentru duplicitate


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DUPLICITÁTE s. f. Fățărnicie, ipocrizie, falsitate. – Din fr. duplicité, lat. duplicitas, -atis.

DUPLICITÁTE s. f. Fățărnicie, ipocrizie, falsitate. – Din fr. duplicité, lat. duplicitas, -atis.

duplicitate sf [At: NEGULICI / Pl: ~tăți / E: fr duplicité, lat duplicitas, -tis] 1 (Înv) Dualitate (1). 2 (Med) Malformație congenitală care constă în existența dublă a unui organ. 3 Caracterul a ceea ce se prezintă intenționat sub o falsă aparență. 4 Ipocrizie.

DUPLICITÁTE s. f. Fățărnicie, ipocrizie. Popoarele nu se pot împăca cu o politică de duplicitate. Ele cer tratative sincere. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2838.

DUPLICITÁTE s.f. Fățărnicie, ipocrizie. [Cf. fr. duplicité].

DUPLICITÁTE s. f. falsitate, fățărnicie, ipocrizie. (< fr. duplicité, lat. duplicitas)

DUPLICITÁTE f. Lipsă de sinceritate, camuflată de o franchețe falsă; fațărnicie; ipocrizie; falsitate. /<fr. duplicité, lat. duplicitas, ~atis

duplicitate f. 1. starea celui dublu și care ar trebui să fie simplu; 2. fig. rea credință.

* duplicitáte f. (lat. duplicitas, – -atis). Calitatea de a fi duplu. Fig. Perfidie, viclenie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

duplicitáte (du-pli-) s. f., g.-d. art. duplicitắții

duplicitáte s. f. (sil. -pli-), g.-d. art. duplicității


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DUPLICITÁTE s. v. ipocrizie.

DUPLICITATE s. falsitate, fățărnicie, ipocrizie, minciună, perfidie, prefăcătorie, viclenie, vicleșug, (livr.) fariseism, machiavelism, tartuferie, tartufism, (rar și fam.) machiaverlîc, (înv.) fățărie, prefăcanie, prefăcătură, procleție, (fig.) iezuitism, mascaradă. (A fost dovedită ~ lui.)

Duplicitate ≠ sinceritate

Intrare: duplicitate
  • silabație: du-pli-
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • duplicitate
  • duplicitatea
plural
genitiv-dativ singular
  • duplicități
  • duplicității
plural
vocativ singular
plural

duplicitate

etimologie: