DULCEGĂRIE, dulcegării, s. f. Vorbă, purtare, atitudine dulceagă. – Dulceag + suf. -ărie.

dulcegărie sf [At: DENSUSIANU, L. 229 / Pl: ~ii / E: dulceag + -ărie] 1 Gust ușor îndulcit. 2 (Dep; d. manifestări ale oamenilor) Ipocrizie.

DULCEGĂRIE sf. 1 Însușirea de a fi dulceag ¶ 2 Ⓟ Vorbire, purtare dulceagă: nedeprins cu asemenea dulcegării sentimentale, îl pișca de păr (D.-ZAMF.).

DULCEGĂRIE, dulcegării, s. f. (Depr.) Vorbă, purtare, atitudine dulceagă. – Dulceag + suf. -ărie.

DULCEGĂRIE, dulcegării, s. f. Vorbă, purtare, atitudine dulceagă (2, 3). Nu pot să mai îndur aceste dulcegării sentimentale. CAMIL PETRESCU, T. III 464.

DULCEGĂRIE ~i f. Vorbă sau atitudine dulceagă. [Art. dulcegăria; G.-D. dilcegăriei; Sil. -ri-e] /dulceag + suf. ~arie

dulcegăríe f. Lucru dulceag, fad, fără gust, fără spirit: dulcegărie sentimentală.

dulcegărie s. f., art. dulcegăria, g.-d. art. dulcegăriei; pl. dulcegării, art. dulcegăriile (desp. -ri-i-)

dulcegărie s. f., art. dulcegăria, g.-d. art. dulcegăriei; pl. dulcegării, art. dulcegăriile

dulcegărie s. f., art. dulcegăria, g.-d. art. dulcegăriei; pl. dulcegării, art. dulcegăriile

DULCEGĂRIE s. v. sentimentalism.

dulcegărie s. v. SENTIMENTALISM.