SENTIMENTALISM, (2) sentimentalisme, s. n. 1. Tendință de a exagera rolul și valoarea sentimentelor, de a aprecia lucrurile (numai) din punct de vedere afectiv sau de a da în mod obișnuit precădere acestui criteriu. 2. Gest, atitudine, comportare de om sentimental. 3. Curent preromantic în literatura rusă apărut la sfârșitul sec. XVIII ca o reacție împotriva clasicismului. – Din fr. sentimentalisme.

sentimentalism sn [At: BACALBAȘA, S. A. I, 232 / Pl: ~e / E: fr sentimentalisme] 1-3 Manifestare (sau atitudine, tendință) proprie omului sentimental (6). 4 Sensibilitate excesivă (și afectată) Si: sentimentalitate (4). 5 Exagerare (afectată) a sentimentului Si: sentimentalitate (5). 6 Tendință în literatura sec. XVIII în care esențială este reliefarea vieții sentimentale, bogate și tumultuoase a personajelor.

SENTIMENTALISM, (2) sentimentalisme, s. n. 1. Tendință de a exagera rolul și valoarea sentimentelor, de a aprecia lucrurile (numai) din punct de vedere afectiv sau de a da în mod obișnuit precădere acestui criteriu. 2. Gest, atitudine, comportare de om sentimental. 3. Curent preromantic în literatură apărut la sfârșitul sec. XVIII ca o reacție împotriva clasicismului. – Din fr. sentimentalisme.

SENTIMENTALISM, (2) sentimentalisme, s. n. 1. Tendința de a exagera rolul și valoarea sentimentelor, de a aprecia lucrurile numai din punct de vedere afectiv sau de a da în mod obișnuit precădere acestui criteriu. Fusese la Cernăuți la școală și se hrănise cu lecturi romanțioase, care dezlănțuiră în el un sentimentalism vaporos. CĂLINESCU, E. 58. A pune sentimentalism în relațiile de afaceri înseamnă a compromite și afacerile și sentimentul. REBREANU, R. II 47. Durerile imaginare au dispărut, falșul sentimentalism... dragostea aceea stupidă, etalată ca pe o tarabă, nu se mai vede. ANGHEL, PR. 185. ◊ Expr. A cădea în sentimentalism = a deveni sentimental. 2. Gest, atitudine, comportare de om sentimental. Cine umblă cu scrupuluri feciorelnice e osîndit mai dinainte să fie strivit de cei ce nu cunosc nici măcar din nume astfel de sentimentalisme romantice! REBREANU, R. I 22.

SENTIMENTALISM s.n. 1. Sensibilitate excesivă; afectare sau exagerare a sentimentelor; sentimentalitate. ♦ Tendință în literatura sec. XVIII, în care esențială este reliefarea vieții sentimentale, bogate și tumultoase, a personajelor. 2. Atitudine, comportare de om sentimental. [< fr. sentimentalisme].

SENTIMENTALISM s. n. 1. sensibilitate excesivă; afectare sau exagerare a sentimentelor; sentimentalitate. ◊ atitudine, comportare de om sentimental. 2. tendință în literatura sec. XVIII prin reliefarea vieții sentimentale, bogate și tumultuoase. (< fr. sentimentalisme)

SENTIMENTALISM ~e n. 1) (în sec. XVIII și începutul sec. XIX) Curent literar caracterizat prin reliefarea vieții sentimentale a omului. 2) Sensibilitate excesivă; exagerare a sentimentelor. ◊ A cădea în ~ a deveni sentimental; a-și exagera sentimentele. 3) Comportare sau atitudine de om sentimental. /<fr. sentimentalisme

sentimentalism n. 1. starea celui sentimental; 2. afectarea de sentimente.

*sentimentalízm n., pl. e (d. sentimental). Sentimentalitate, caracteru de a fi sentimental. Afectațiune de sentiment.

sentimentalism s. n., pl. sentimentalisme

sentimentalism s. n., (gesturi, atitudini) pl. sentimentalisme

sentimentalism s. n., (gesturi, atitudini) pl. sentimentalisme

SENTIMENTALISM s. 1. v. lirism. 2. (rar) sentimentalitate, (fig. peior.) dulcegărie. (~ul unei declarații amoroase.)

SENTIMENTALISM s. (rar) sentimentalitate, (fig. peior.) dulcegărie. (~ unei declarații amoroase.)

SENTIMENTALISM (< fr. sentimentalisme) Tendință în literatura secolului al XVIII-lea, caracteristică prin exagerarea vieții afective a personajelor, fără a mai fi subordonată rațiunii, ca în clasicism. Sentimentalismul apare ca una din caracteristici în opera unor scriitori ca Richardson (Anglia), J.J. Rousseau (Franța), Goethe, în tinerețe, (Germania), scriitorii preromantici ruși, cu eroi care trăiesc o viață spirituală plină de zbucium și contradicții. Viața sufletească bogată și tumultuoasă a personajelor este pusă în evidență prin multiple mijloace, printre care și descrierea peisajelor, în strînsă corelație cu stările lor afective, precum și printr-o urmărire stăruitoare a sentimentelor, care le determină atitudinile, intervenția rațiunii fiind anulată. Ex. „O seninătate minunată îmi stăpînește întreaga ființă, asemănătoare dulcilor dimineți de primăvară pe care le gust, cu tot sufletul meu. Sînt singur și mă simt fericit de faptul că trăiesc în acest ținut, anume făcut pentru inimi ca aceea a mea.” (W. GOETHE, Suferințele tînărului Werther) Mai tîrziu, termenul sentimentalism a fost folosit în caracterizarea acelei tendințe melodramatice manifestate în creația unor scriitori din etapa romantismului minor ca, de exemplu, în literatura noastră, în romanul Manoil și Elena de D. Bolintineanu.

SENTIMENTALÍSM (< fr.) s. n. 1. Sensibilitate excesivă; afectare sau exagerare a sentimentelor. ♦ Atitudine, gest, comportare de om sentimental. 2. Curent în literatura și arta europeană și cea americană din a doua jumătate a sec. 18 – începutul sec. 19. A fost animat de ideile iluminismului, dar spre deosebire de clasicismul iluminist, a dat prioritate sentimentului. I-a fost proprie și o anumită idealizare a vieții patriaerhale. Între reprezentanți se numără Samuel Richardson, Laurence Sterne, Oliver Goldsmith, Tobias George Smollett, Jean-Jacques Rousseau, Nikolai M. Karamzin, Gh. Asachi, Costache Negruzzi ș.a.